Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Luminiţa Paul scrie despre reeditarea meciului dintre Isner şi Mahut » Semn de Sus

Publicat in Gazeta Sporturilor, duminică 19 iunie 2011 ·

Isner şi Mahut se vor întîlni din nou în primul tur la Wimbledon. Pe cînd tie-break în decisiv?

Dacă nu vezi scris negru pe alb, de fapt negru pe crăcuţele tabloului principal, nu-ţi vine să crezi. John Isner şi Nicolas Mahut vor da din nou ochii unul cu altul în primul tur de la Wimbledon. Da, cei doi tipi care au nimicit anul trecut toate recordurile de durată cu meciul lor de 11 ore şi 5 minute jucat, evident, tot în runda inaugurală de la All England Club. Numai setul decisiv a durat 8 ore, întreaga dispută s-a întins pe trei zile, iar toată confruntarea a numărat 183 de game-uri. Toate acestea sînt cifre care transformă precedentele recorduri în nişte numeraşe patetice. Cei doi au servit împreună 215 aşi, 113 Isner, 102 Mahut.

Unora le-a plăcut meciul. Mie, nu. Din simplul motiv că simţeam un nod în gît la fiecare jumătate de oră petrecută pe teren de jucătorii care abia îşi mai tîrau picioarele spre sfîrşit. Dar care sfîrşit? 6-4, 3-6, 6-7 (7), 7-6 (3), 70-68, acesta e scorul complet al unui meci pe care istoria îl va păstra drept reper monstruos. În timp ce publicul striga "We want more! We want more!", iar comentatori de toate limbile exclamau "Extraordinar!" la fiecare as catapultat spre terenul advers, Isner se mai deshidrata puţin, pe Mahut îl mai rodea un pic stomacul, tensiunea şi respiraţia se reglau tot mai greu, mineralele părăseau corpurile celor doi fără ca băuturile energizante să le pună la loc suficient de repede.

Nu e cinstit să fie obligat cineva la un asemenea efort, chiar dacă un asemenea meci apare o dată pe secol. De fapt, nu e cinstit nici măcar un efort dintr-o dispută încheiată 16-14, 12-10 sau chiar 9-7 în decisiv. După ce a cîştigat meciul-maratonissim, John Isner a stabilit apoi un alt record: al celei mai rapide eliminări din turneu în turul următor. Pentru că asta se întîmplă, cel care învinge într

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 10 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 5 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 8 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 7 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 11 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 5 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 4 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 13 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 6 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Vremea

București
acum

13°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

10°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

9°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°