Celelalte două sunt finlandeza Mari Kiviniemi şi slovaca Iveta Radicova, care a fost desemnată să formeze o coaliţie guvernamentală cu partidele de dreapta, rezultate din alegerile din 12 iunie, după ce actualul premier, social-democratul Robert Fico, a eşuat în această tentativă deşi partidul său a fost cel mai votat, scrie El Pais, citat de Agerpres.
Dacă ar mai fi fost în viaţă, celebra luptătoare pentru drepturile femeilor americane Susan Anthony, arestată pentru că s-a încăpăţânat să voteze la alegerile prezidenţiale din 1872, s-ar fi simţit foarte mândră de lupta ei pentru a obţine drepturi egale pentru semenele sale. Cele trei femei care s-au plasat săptămâna aceasta în fruntea guvernelor lor reprezintă un amplu evantai politic care se întinde de la Partidul Laburist din Australia şi Partidul de Centru din Finlanda (KESK), la conservatoarea Uniune Democratică şi Creştină Slovacă (SDKU).
În acest prim deceniu al secolului XXI, avansul spre putere al femeilor este imparabil. Şi nu doar în politică, ci şi în economie, deşi în acest domeniu ascensiunea lor este mai lentă. Interesant de constatat este că femeile îşi deschid calea nu doar în bătrâna Europă ci pe toate continentele. În America Latină, unde Violeta Chamorro a spart acest tabu în 1990 (fără a o pune la socoteală pe María Estela Martinez de Perón care a moştenit guvernul de la soţul ei) şi după popularitatea atinsă la preşedinţia chiliană de Michele Bachelet, Costa Rica şi-a ales anul acesta prima preşedintă, Laura Chinchilla.
În Argentina la preşedinţie este Cristina Fernandez de Kirchner, iar în Brazilia o altă femeie combativă, Dilma Rousseff, este favorită la alegerile prezidenţiale din octombrie. În Asia, Sirimavo Bandaranaike a devenit în 1960 prima femeie din lume aleasă prim-ministru, pe atunci numitul Ceylon acum Sri Lanka, iar avansul lor este notabil şi în India, Pakistan