Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Braşov: Razie cu 30 de poliţişti şi opt jandarmi la Buneşti

Publicat in Adevarul, vineri 5 noiembrie 2010 ·

La acţiune au mai participat şi doi comisari de la Garda Financiară Braşov şi cinci angajaţi de la Electrica SA Rupea.

Oamenii legii au acţionat pentru prevenirea şi descoperirea infracţiunilor cu violenţă, a infracţiunilor silvice, respectarea prevederilor Legii 61/1991, Legii 12/1990 şi Legii 333/2003, precum şi a O.U.G. 195/2002.

„Au fost legitimate 64 de persoane, s-au controlat şase unităţi comerciale și 52 de autovehicule, s-au aplicat 34 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 19.390 lei și s-a ridicat în vederea confiscării cantitatea de 35,5 metri cubi material lemnos busteni. Polițiștii au constatat patru infracțiuni de furt energie electrică, angajații Electrica procedând la debranșarea locuințelor conectate ilegal la rețeaua electrică și două la Legea Circulației, pentru conducerea unui autovehicul fără permis de conducere, respectiv conducere a unui autoturism neînmatriculat", a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Braşov, comisarul şef Liviu Naghi.

În timpul acţiunii, poliţiştii au prins şi un pădurar care a vândut, ilegal, unei societăţi comerciale o cantitate însemnată de material lemons. „V.Mihai, de 31 ani, pădurar, nu a emis avize de însoțire pentru mai multe cantități de material lemnos, expediate, în cursul lunilor octombrie și noiembrie 2010, nerespectând astfel sarcinile din fișa postului. Ca urmare este cercetat în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice", a mai precizat comisarul şef Liviu Naghi.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum o ora
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum o ora
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Putin ordonă exerciţii nucleare la care vor participa trupe poziţionate în apropiere de Ucraina

G4Media acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus organizarea „în viitorul apropiat” a unor exerciţii nucleare la care vor participa în special trupe poziţionate în apropiere de Ucraina, drept răspuns la „ameninţările” occidentale faţă de Moscova, relatează

Ministrul italian al Apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin. „Are în minte o ordine internaţională”

Ziare.com acum 54 minute
Guido Crosetto, ministrul italian al Apărării a declarat într-un interviu publicat luni, 6 mai, de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diploma

Patru persoane au ajuns la spital, în ultimele 24 de ore, după ce au fost salvate de către salvamontişti

News.ro acum o ora
Dispeceratul Naţional Salvamont a anunţat că, în ultimele 24 de ore, au fost salvate 17 persoane de către salvamontişti. De asemenea, din aceste 17 persoane, patru au fost predate Serviciului de Ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital. Totoda

Macron, Xi Jinping și Ursula von der Leyen, discuție despre viitorul războiului din Ucraina

Wall-Street.ro acum 16 minute
Preşedintele chinez Xi Jinping a ajuns la Palatul Elysée, întâlnire care reprezintă începutul oficial al vizitei sale de două zile în Franţa, cu prilejul împlinirii a 60 de ani de relaţii diplomatice între cele două ţări, relatează AFP şi Reuters, p

Şase morţi şi 35 de răniţi în urma unor atacuri cu drone în regiunea rusă Belgorod

News.ro acum o ora
Atacuri cu drone ucrainene s-au soldat cu şase morţi şi 35 de răniţi în regiunea Belgorod din Rusia, a anunţat luni guvernatorul regiunii, Viaceslav Gladkov, relatează Reuters. Atacul a avut loc în apropierea satului Bezezovka şi a vizat două autobu

Aglomeraţie pe Valea Prahovei. Rutele alternative recomandate de poliţişti

Mediafax acum o ora
Centrul Infotrafic anunţă că este aglomeraţie pe Valea Prahovei, în a doua zi de Paşti. Se va circula îngreunat pe parcursul întregii zile.

Aglomerație în drumul spre Capitală: Poliţiştii recomandă deplasarea pe rute alternative

Wall-Street.ro acum 48 minute
Poliţiştii rutieri le recomandă conducătorilor auto să ia în calcul şi deplasarea pe rute alternative pentru a evita aglomeraţia din ultima zi a minivacanţei de Paşte, scrie Agerpres. Conform Centrului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţie

Aproape 30 de grade după 15 mai. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

Mediafax acum o ora
După o răcire semnificativă a vremii, meteorologii prognozează chiar 28 de grade Celsius după data de 15 mai. Va ploua mult în zilele de 9 şi 10 mai, conform prognozei meteo pentru următoarele două săptămâni.

Vremea

București
acum

24°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

23°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

21°
lun.

10°/21°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

11°/23°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/19°