Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şeful Google deplânge soarta „generaţiei Facebook“: vor ajunge să-şi schimbe numele

Publicat in Ziarul Financiar, joi 19 august 2010 ·

Eric Schmidt, CEO-ul Google, cel mai mare motor de căutare din lume, susţine că utilizatorii care postează informaţii personale pe internet, în special pe populara reţea de socializare Facebook, ar putea fi nevoiţi în viitor să-şi schimbe numele pentru a-şi ascunde trecutul - aşa cum este el "povestit" de pozele şi mesajele de pe internet, relatează cotidianul britanic The Independent.

"Nu cred că societatea înţelege ce se întâmplă când orice informaţie este disponibilă, cunoscută şi stocată mereu. Trebuie să ne gândim serios la aceste lucruri", spune directorul Google.

Publicaţia britanică acordă spaţii largi afirmaţiilor lui Schmidt, insistând însă asupra contradicţiilor existente între ceea ce spune şeful Google şi ceea ce face de fapt compania americană. The Independent notează, de exemplu, că Google încasează anual miliarde de dolari tocmai din căutările pe internet şi din colectarea şi stocarea datelor utilizatorilor pentru a le folosi apoi pentru campanii de publicitate personalizate.

Gigantul american deţine de asemenea site-ul de videosharing YouTube, unde utilizatorii îşi postează propriile videoclipuri, şi procesează miliarde de e-mailuri prin serviciul Gmail.

De asemenea, prin serviciul Google Street View, gigantul american oferă imagini cu străzile oraşelor. O serie de achiziţii recente indică faptul că Google se îndreaptă spre sectorul reţelelor sociale - segmentul unde apar cele mai multe probleme de protecţie a datelor personale, relatează cotidianul britanic.

În prezent, peste 600 de milioane de persoane au conturi pe reţele de socializare, 500 de milioane fiind numai pe Facebook, reţea de socializare care a fost implicată de-a lungul timpului în diferite scandaluri legate de păstrarea datelor utilizatorilor.

În România, peste 1,5 milioane de persoane au conturi pe Facebook.

"Misiunea declarată a Google este de

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rishi Sunak convoacă alegeri legislative la 4 iulie

News.ro acum 42 minute
Premierul britanic Rishi Sunak a anunţat miercuri alegeri legislative la 4 iulie, punând astfel capăt multor luni de speculaţii pe tema datei acestui scrutin în care opoziţia laburistă este larg favorită, relatează AFP. Acest scrutin era aşteptat in

Un alpinist român a murit pe Everest. Gabriel Ţabără avea 48 de ani

News.ro acum 2 ore
Alpinistul Gabriel Viorel Ţabără, în vârstă de 48 de ani, a murit pe Everest, în Tabăra III, situată la 7470 m altitudine. Românul a murit luni dimineaţă; potrivit oficialilor. El a fost găsit fără viaţă în cortul său de către ghidul său montan, a p

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Botoşani: Incendiu cu degajări mari de fum la un depozit ecologic de deşeuri

Mediafax acum o ora
Pompierii din Botoşani intervin miercuri seara pentru a stinge un incendiu care a izbucnit în interiorul depozitului ecologic de deşeuri de la Stăuceni. Incendiul se manifestă pe 1000 de metri pătraţi, pe degajări mari de fum.

Robert Fico, în stare ”stabilă” la o săptămână după tentativa de asasinat. Juraj Cintula nu ar fi acţionat singur, în contextul unei ”manipulări” a contului pe Facebook, potrivit Guvernului, înainte ca Meta să anunţe suprimarea contului suspectului

News.ro acum o ora
Premierul slovac Robert Fico se află într-o stare ”stabilă”, dar în continuare ”gravă”, anunţă miercuri adjunctul său, la o săptămână după ce acesta a fost rănit prin împuşcare cu patru gloanţe şi spitalizat, relatează AFP. Acest atac armat a avut l

UPDATE - Arad: Un mort şi un rănit, după ce un autoturism şi un camion s-au ciocnit/ Traficul pe DN 7, oprit pe ambele sensuri - FOTO

News.ro acum o ora
Două persoane au fost rănite, miercuri, după ce un autoturism şi un camion s-au ciocnit, în localitatea Săvârşin, judeţul Arad. Una dintre victime era inconştientă, fiind făcute manevre de resuscitare, însă acestea nu au avut rezultat, fiind declara

Marea Britanie. Premierul Rishi Sunak face o mişcare surpriză: alegerile generale vor avea loc în luna iulie

Mediafax acum o ora
Rishi Sunak a anunţat că alegerile generale vor avea loc anticipat, în luna iulie, potrivit BBC. Astfel, ar urma să aibă loc o competiţie în care Keir Starmer, liderul Partidului Laburist, va încerca să preia puterea după 14 ani de guvernare condusă

Gabriela Firea: „PSD a adus un miliard de euro fonduri europene nerambursabile în București”

Adevarul acum 2 ore
Gabriela Firea susține că echipa sa a adus la Primăria Capitalei peste un miliard de euro fonduri europene. Înscrisă în cursă pentru un nou mandat de edil, Firea a explicat că are în plan extinderea rețelei de metrou.

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 8 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 7 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Vremea

București
acum

21°
mie.

12°/25°
joi

13°/23°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/25°
Iasi
acum

22°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
Constanta
acum

16°
mie.

15°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/18°
joi

12°/21°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

22°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/22°
sâm.

13°/26°