Despre mult contestatul limbaj al teatrului underground, ca fronda la intepeneala din teatrul institutiona-lizat. Exista sau nu necesitate de obscenitate in discursul teatral? "Teatrul de azi nu mai e o cladire. Acolo unde exista un povestitor si un ascultator, acolo este si teatrul. Fiecare actor il poarta cu sine oriunde merge." Claudiu Bleont imi spunea asta candva...
Am o veste buna si una rea! Vestea proasta e ca vestea buna nu exista! Cam asta ar fi in doua propozitii teoria panicarzilor care dau din gura (de unde-or avea atata aer?!) ca teatrul romanesc se afla intr-o criza! Luand nota de mai sus amintita opinie si aratandu-i cuvenita atentie prin intoarcerea spatelui, sa trecem la lucruri mai serioase! Caci cel care striga mai tare e poate unul care a terminat o facultate de teatru si azi dispera ca nu mai poate iesi la pensie, ca "pe vremuri", din institutia la care spera sa se angajeze dupa respectiva absolvire. Admiram spiritul functionaresc! Asta, daca-l angajeaza (ca posturile costa!). Sau daca in mijlocul concursului se deschid deodata cerurile si, de uimire, "omuâ cu pixuâ" il trece din greseala admis, desi jurase cu mana pe plic altminterea!
Dar cum Sfantul Duh nu se coboara niciodata pentru un biet actor, insa proprietarul apare cu precizie de ceas cand cere chiria restanta, ce sa-i faci!? Te angajezi pe unde poti ca sa nu-ti urle parintii in cap ca au investit in tine si ca nici macar o carte de munca nu esti in stare sa ai! "Gandeste-te, mama, la pensie!" (de parca nu poti sa ai contract individual cu casa de pensii sau sa-ti faci asigurare medicala!). Altfel risti, Doamne apara si pazeste, sa intri in "underground"! Ptiu! Puschea pe limba!
ALTFEL. Pana acum cativa ani, ori apareai drept unul prea prost ca sa aiba loc intr-un teatru "serios", ori erai SIGUR absolventul unei facultati particulare! Ei bine, eu stiu pe unul
