Pe frontispiciu scrie limpede că-i muzeu. E alcătuit, doar, după reguli clasice. Piesele de colecţie nu sunt destinate însă unui ochi neavizat. Numai două-trei categorii de persoane au voie Pe frontispiciu scrie limpede că-i muzeu. E alcătuit, doar, după reguli clasice. Piesele de colecţie nu sunt destinate însă unui ochi neavizat. Numai două-trei categorii de persoane au voie în incintă, iar încăperea ce găzduieşte muzeul e încadrată de-o parte şi de alta de câte-o sală de disecţie. Exact, sală de disecţie. Pentru că ne aflăm în clădirea Facultăţii de Medicină a Universităţii "Carol Davila" din Bucureşti. Şi pentru că vorbim despre un anumit tip de muzeu - Muzeul de Anatomie şi Embriologie - care conţine sute de piese anatomice, preparate, prin diverse procedee, de cadrele didactice care-au lucrat, pe parcursul anilor, la catedra de Anatomie a facultăţii. Ca şi muzeele tradiţionale, Muzeul de Anatomie şi Embriologie conţine şi el câteva sute de "opere". Unii le-ar zice chiar "opere de artă", pentru că au ieşit din mâinile unor profesori iluştri de anatomie: Francisc Rainer, George Emil Palade, singurul român laureat al premiului Nobel, sau Ştefan Milcu. Diferenţa ar fi că, în cazul nostru, nu s-a lucrat cu pensula ori şevaletul, ci s-au utilizat substanţe chimice, formol şi polimeri. Ca să se obţină o serie de "preparate", din care studentul la Medicină să aibă ce să înveţe. Căci mediciniştilor le este destinat muzeul. Lor şi profesorilor din cadrul facultăţii. "Este un muzeu cu valoare istorică, avem piese vechi de peste 100 de ani, dar, mai ales, cu valoare didactică", spune profesorul Alexandru Ispas, şeful catedrei de Anatomie a UMF "Carol Davila". "Cel mai vechi exponat este un preparat de antebraţ, din 1847. Dar sunt mai multe piese asemănătoare din aceeaşi perioadă: din 1862, din 1863, care au fost preparate în urma concursurilor de internat". Piesa de