Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Efectul alarmant al încălzirii climei. Ce ne aşteaptă

Publicat in Romania Libera, miercuri 28 martie 2012 ·

Încălzirea climei va avea ca efect valuri de căldură mai frecvente, secete mai intense şi ploi violente în anumite regiuni, avertizează experţi în meteorologie, citaţi de AFP, scrie realitatea.net.

"Principalul mesaj al raportului publicat miercuri de Grupul interguvernamental de experţi privind evoluţia climei (GIEC) este că ştim destul de multe pentru a lua decizii bune în sensul gestionării catastrofelor climatice", scrie Chris Field, unul dintre experţi.

Acest raport de 592 de pagini, ale cărui concluzii majore au fost publicate în noiembrie 2011, este sinteza cea mai completă de până acum pentru înţelegerea legăturilor între încălzirea climei şi fenomene meteo precum uragane, valuri de căldură, secete sau inundaţii.

Conform GIEC, "există indicii că schimbările climatice au provocat fenomene meteo extreme în ultimii 50 de ani, iar acestea s-ar putea intensifica în următoarele decenii".

Meteorologii se aşteaptă la valuri de căldură din ce în ce mai frecvente, la ploi torenţiale şi la secete.

"Există riscuri aproape peste tot, atât în regiunile dezvoltate, cât şi în cele în curs de dezvoltare, în zonele în care este exces de apă, dar şi în cele de secetă", subliniază Chris Field.

"Însă zonele cele mai vulnerabile sunt marile oraşe din state în curs de dezvoltare, zonele de coastă şi statele insulare mici", a spus el.

Raportul evocă vulnerabilitatea unui oraş precum Bombay, existând riscul ca unele cartiere să nu mai poată fi locuite.

"Lumea va trebui să se adapteze şi să reducă emisiile poluante dacă vrem să facem faţă scimbărilor climatice", reaminteşte indianul Rajendra Pachauri, preşedintele GIEC.

Încălzirea climei va avea ca efect valuri de căldură mai frecvente, secete mai intense şi ploi violente în anumite regiuni, avertizează experţi în meteorologie, citaţi de AFP, scrie realitatea.net.

"Principal

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian, în turul 3 la Roma după meciuri în contrast

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Sorana Cîrstea, 33 de ani, ♦ 32 WTA, și Jaqueline Cristian, 25 de ani, ♦ 68 WTA, au reușit victorii care le duc în turul al treilea în turneul WTA 1000 de la Roma. 11 break-uri, 7 pentru româncă și 4 în dreptul adversarei ei

Atalanta Bergamo și Bayer Leverkusen vor juca finala Europa League

HotNews acum 7 ore
Campioana neînvinsă a Germaniei în acest sezon, Leverkusen, s-a calificat în finala Europa League după 2-2 cu AS Roma în manșa retur, revenind pe final după ce fusese condusă cu 0-2. Jucătorii lui Bayer LeverkusenFoto: Hollandse Hoogte / Shutterstoc

A început campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale din 9 iunie. Care sunt regulile

Adevarul acum 29 minute
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale a început vineri şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00.

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 11 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

VIDEO Eurovision 2024: Israel s-a calificat în finala de sâmbătă, în ciuda protestelor din stradă şi a huiduielilor de pe Malmo Arena / Celelalte țări finaliste

HotNews acum 7 ore
În ciuda huiduielilor pe Malmö Arena la finalul prestaţiei concurentei din Israel, Eden Golan, cu melodia „Hurricane”, artista s-a calificat în finala de sâmbătă a Eurovision 2024. În finală vor concura şi Lituania, Austria, Olanda, Norvegia, Grecia

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 10 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum 6 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

Justin Bieber şi Hailey Baldwin Bieber aşteaptă primul lor copil împreună

Mediafax acum 9 ore
Hailey şi Justin au fost foarte deschişi în legătură cu dorinţa de a avea copii şi de a-i avea tineri (Justin are 29 de ani, iar Hailey are 27 de ani), iar Hailey a vorbit despre întemeierea unei familii încă din 2021. „Întotdeauna am ştiut că sunte

Cum păcălesc românii automatele de reciclare și iau bani şi pe sticlele care nu sunt în program

Adevarul acum 10 ore
Inventivi din fire, românii au descoperit metoda de a obține bani din reciclarea ambalajelor, chiar și atunci când aceste sticle nu sunt parte din Sistemul Garanție-Returnare (SGR). Trucul funcționează, scrie Libertatea, care l-a și testat, dar nu v

Cutremur în România. Ce magnitudinea a avut seismul

Ziare.com acum 12 ore
Un cutremur slab s-a produs joi seară, la ora 17:57, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul, cu magnitudinea 3,9, a avut loc la adâncimea de 143,6

Vremea

București
acum

12°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/16°
lun.

9°/21°
Iasi
acum

12°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

12°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/19°
Timisoara
acum

12°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°