Un anume S.P. publica pe o coloană de ziar câteva sfaturi «Pentru cei aflaţi în aceste zile la mare».

Descusut cu privire la diferenţa dintre cifru şi cod, un personaj din romanul „Mincinosul" de Stephen Fry dă următoarea explicaţie: Cifrul este un sistem de mascare a informaţiei în care fiecărei litere a alfabetului îi corespunde un număr. Astfel, dacă A = 1, B = 2, C = 3, D = 4 etc., prenumele Adrian devine, trecut în cifru, 1-4-18-9-1-14. În ce priveşte codul, el presupune un acord între emiţătorul şi receptorul mesajului, în virtutea căruia sintagmele folosite au, pentru ei doi, alt sens decât cel uzual. Prin urmare, dacă „Au adus banane" înseamnă „Trebuie să ne vedem la locul obişnuit", „la magazinul din colţ" înseamnă „în seara asta", iar „şi vreau să cumpăr câteva" înseamnă „la şapte şi jumătate", sensul adevărat al frazei „Au adus banane la magazinul din colţ şi vreau să cumpăr câteva" este „Trebuie să ne vedem la locul obişnuit în seara asta la şapte şi jumătate". Elegant, simplu şi isteţ.

Codul e privit de mulţi drept fratele emancipat al cifrului, al cărui drum prin istorie a lăsat în urmă coincidenţe, întorsături de situaţie, tragedii şi poveşti savuroase. De exemplu, rezistenţa franceză din cel de-al Doilea Război Mondial şi-a deghizat mesajele în două versuri din Verlaine. Luptătorii i-au prelucrat poezia şi au ascuns pârjolul unei veri în plânsetul unei toamne. Primul vers din „Chanson d'automne" - „Les sanglots longs des violons de l'automne" - îi anunţa pe membrii reţelei „Ventrilocul" din Orléans că atacarea punctelor feroviare din regiune devenise iminentă. Al doilea vers - „Blessent mon coeur d'une langueur monotone" - , difuzat în seara lui 5 iunie 1944, transmitea că atacul urma să se desfăşoare chiar a doua zi, concomitent cu debarcarea aliaţilor în Normandia. Murmurând aliteraţii cu sentimentul că îngânau mantra izbânzii, unel