Fanii cântăreţei Edith Piaf comemorează, joi, la Paris, împlinirea a 50 de ani de la moartea legendarei artiste franceze, interpreta celebrului cântec "La vie en rose", care şi-a început cariera pe pavajul cartierului parizian Belleville şi a reuşit să ajungă pe culmile industriei muzicale.
Biserica Catolică, care a refuzat în epocă să organizeze funeralii religioase pentru Edith Piaf, supranumită "La Môme", decedată pe 10 octombrie 1963, la vârsta de 47 de ani, va organiza o slujbă religioasă, joi, la ora 15.00 GMT, la biserica Saint-Jean Baptiste, în cartierul Belleville, unde celebra cântăreaţă s-a născut şi a fost apoi abandonată de mama ei, informează AFP.
Ecrane uriaşe şi boxe de mari dimensiuni au fost amplasate în jurul bisericii în care cântăreaţa a fost botezată, pentru a permite unui număr cât mai mare de fani să urmărească o slujbă care marchează debutul a patru zile de comemorări într-un cartier rămas industrial până în zilele noastre.
Cu puţin timp înainte de această slujbă religioasă va avea loc un marş, organizat în linişte, de la cimitirul parizian Père Lachaise, unde a fost înmormântată cântăreaţa, până în cartierul Belleville.
Pe faţada casei de la numărul 72 de pe strada Belleville poate fi citită următoarea inscripţie: "Pe scările acestei case s-a născut, pe 19 decembrie 1915, Edith Piaf, a cărei voce, mai târziu, a uluit lumea".
Edith Giovanna Gassion s-a născut în realitate în maternitatea unui spital aflat în apropiere.
Cotidianul Vaticanului, L'Osservatore Romano, subliniase la scurt timp după moartea cântăreţei faptul că Edith Piaf a trăit "în păcat, în ochii tuturor" şi că artista era "simbolul unei fericiri artificiale".
Eternă naivă şi sentimentală, artista franceză şi-a petrecut întreaga viaţă - scurtă - cântând despre iubire şi trăind pentru iubire, fiind considerată o veritabilă "devoratoa