Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De 3 X Ganea » Administratorul judiciar este remunerat cu 10.000 de euro pe lună la ”U” Cluj

Publicat in Gazeta Sporturilor, miercuri 17 aprilie 2013 ·

Insolvenţa a diminuat salariile jucătorilor şi antrenorilor la formaţia ”şepcile roşii”, însă nu şi pe cele ale conducătorilor

Conducerea Universităţii Cluj a stabilit la 4.000 de euro plafonul salarial pentru jucători imediat după ce clubul clujean a intrat în insolvenţă. Totuşi, firma Global Money Recovery IPURL, cea care s-a ocupat de reorganizarea financiară a clubului, este remunerată lunar cu suma de 10.000 de euro. Siteul stiridecluj.ro a publicat un fragment dintr-un comunicat emis de societatea condusă de Horia Ţiril, care arată veniturile încasate de această firmă pentru serviciile aduse clubului Universitatea. "Se aprobă remuneraţia administratorului de la Global Money Recovery IPURL, şi anume 10.000 de euro/lună plus TVA pentru întreaga perioadă şi pînă la data înlocuirii. Se ia act că administratorul judiciar nu a solicitat onorariu procentual", se arată în document.

"Cine vine după mine va avea o misiune uşoară"

Horia Ţiril susţine că suma nu reprezintă salariul său la "U", ci onorariul ce îi revine firmei de insolvenţă pe care o conduce. "Vorbim de onorariul unei firme de insolvenţă, care anul trecut a terminat pe locul 2 într-un clasament al firmelor de profil. Perioada de început este cea mai grea într-un proces de reorganizare judiciară. Cel care va veni după mine va avea o misiune mult mai uşoară. În luna decembrie, la ultima situaţie prezentată înainte de declararea insolvenţei, clubul avea cheltuieli de 22 de miliarde de lei vechi, iar la finalul lunii martie am ajuns la cheltuieli de 6-7 miliarde de lei vechi. Jucătorii sînt cu salariile şi chiriile plătite în avans, iar clubul are în cont, la dispoziţie, aproape un milion de euro. Nu cred că suma pe care o cer este neconformă cu realitatea", a menţionat Horia Ţiril.

3.500 de euro este salariul lunar al lui Ionel Ganea la "U" Cluj

25.

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 7 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Arhiepiscopul Tomisului a adus Lumina Sfântă de pe mare: Am venit pe mare, cum a venit Sfântul Apostol Andrei/ Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Înviat!

News.ro acum 6 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a adus Lumina Sfântă de pe mare şi a afirmat că a ales acest mod deoarece şi Sfântul Apostol Andrei a făcut acelaşi lucru. ”Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Învia

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 11 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum 2 ore
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 10 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 12 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 8 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 6 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 9 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

dum.

8°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°