Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 2.000 de maghiari, la un miting pentru "apărarea steagului secuiesc", la Sfântu Gheorghe

Publicat in Adevarul, joi 8 noiembrie 2012 ·

Peste 2.000 de maghiari au participat, joi după-amiază, la Sfântu Gheorghe, la un miting pentru "apărarea steagului secuiesc", care a avut loc în faţa Prefecturii Covasna, manifestarea fiind organizată de filiala UDMR şi susţinută de PPMT, PCM şi CNS, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Manifestarea a început în jurul orei 16.00, la aceasta participând peste 2.000 de maghiari, veniţi din mai multe localităţi ale judeţului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

La începerea manifestării, reprezentanţii UDMR Covasna au împărţit 500 de steaguri secuieşti, oamenii îmbulzindu-se pentru a primi unul, însă mulţi dintre participanţi şi-au adus steaguri de acasă. Acţiunea de "apărare a steagului secuiesc" a început cu un moment artistic, urmat de discursul preşedintelui Consiliului Judeţean Covasna, Tamas Sandor, care este şi liderul organizaţiei judeţene a UDMR. El a afirmat că toate organizaţiile politice maghiare s-au alăturat formaţiunii în acest demers, ceea ce înseamnă că aceasta este o problemă naţională.

Tamas a afirmat că prefectul îi provoacă în permanenţă pe secui, atacând denumirile în limba maghiară ale instituţiilor de cultură, ale străzilor, inscripţiile Kozsseghaza ( Casa comunală - n.r.) de pe primării, în condiţiile în care nu a adus "nici măcar un chibrit" pentru dezvoltarea judeţului. În timp ce Tamas enumera aceste lucruri, mulţimea a început să huiduie. Totodată, preşedintele UDMR Covasna a spus că prefectul Codrin Munteanu îşi bate joc de steagul secuiesc atunci când îl compară cu steagul unui club de fotbal, moment în care participanţii au început să scandeze "Autonomie, autonomie".

După discurs, Tamas a intrat în sediul Prefecturii Covasna pentru a înmâna o petiţie prefectului Codrin Munteanu, însă acesta nu era în clădire, astfel că petiţia a fost preluată de un angajat al instituţiei.

Petiţia conţine o singură propoziţie pri

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Război în Ucraina, ziua 804. Atac aerian asupra infrastructurii energetice din întreaga ţară

Press Alert acum 20 minute
Foto: arhivă Un atac aerian rusesc asupra Ucrainei a avariat mai multe instalații din infrastructura energetică din întreaga țară, au declarat miercuri oficiali ucraineni, citați de Reuters. „Un alt atac masiv asupra industriei noastre energetice”,

Trei cutremure, în mai puțin de 24 de ore, în Maramureș. Toate au fost de suprafață și magnitudine redusă

Ziare.com acum 38 minute
Trei cutremure de suprafaţă, de magnitudine redusă, s-au produs în Maramureş, în mai puţin de 24 de ore. Marţi dimineaţă, în zona Maramureş, la ora 8,31, a avut loc un cutremur de magnitudine 2,4, la o adâncime de 3,4 km. Cutremurul s-a produs în ap

Ian Gelder, actorul care l-a interpretat pe Kevan Lannister în Game of Thrones, a murit la 74 de ani

Mediafax acum o ora
Gelder a murit luni, la cinci luni după ce a fost diagnosticat cu cancer al căilor biliare, a anunţat actorul Ben Daniels pe Instagram. El a spus că Gelder a fost un „actor minunat”. „A fost cea mai bună, cea mai generoasă, cea mai plină de spirit ş

Elevii, din nou la cursuri după vacanța de Paști. Când va începe vacanța de vară?

Ziua Constanta acum o ora
Elevii s-au întors miercuri la cursuri după vacanţa de Paşte. Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cur

AstraZeneca anunţă că va retrage vaccinul COVID-19 la nivel global, deoarece cererea scade

News.ro acum o ora
AstraZeneca anunţă că a iniţiat retragerea la nivel mondial a vaccinului său COVID-19 din cauza unui "surplus de vaccinuri actualizate disponibile", transmite Reuters De asemenea, compania a precizat că va proceda la retragerea autorizaţiilor de int

VIDEO & GALERIE FOTO Klaus Iohannis, întâlnire cu Joe Biden la Casa Albă. Iohannis: Trebuie să devenim mai puternici din punct de vedere militar. Războiul este în Marea Neagră / Despre sistemele Patriot pentru Ucraina: „Vom discuta în CSAT ce putem să oferim”

Mediafax acum 9 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. Iohannis: Am abordat şi problema României în programul Visa waiver, obiectivul nostru este să îndeplinim toate obiectivele în acest pro

SUA: Procesul intentat lui Trump în Florida privind documentele clasificate a fost amânat pe termen nedefinit

HotNews acum 3 ore
Un tribunal federal din Florida a amânat marţi pe o perioadă nedeterminată începerea procesului penal al fostului preşedinte american Donald Trump în cazul în care acesta este acuzat că a folosit cu neglijenţă documente clasificate, informează AFP.

Poliţiştii locali protestează astăzi în faţa guvernului

Ziarul Financiar acum 9 ore
Sindicaliştii din cadrul Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Unite din Poliţia Locală protestează astăzi în faţa Guvernului României. Poliţiştii locali cer aplicarea condiţiilor legale de muncă pentru această categorie respectarea normei de hrană şi

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 11 ore
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

SUA au oprit transportul de arme către Israel pentru a preveni invazia de la Rafah, potrivit unui oficial american

News.ro acum 2 ore
Administraţia preşedintelui american Joe Biden a oprit săptămâna trecută un transport de arme către Israel, în opoziţie faţă de aparentele demersuri ale israelienilor de a invada oraşul Rafah din sudul Fâşiei Gaza, a declarat marţi un înalt oficial

Vremea

București
acum

18°
mie.

14°/19°
joi

12°/19°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

11°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

19°
mie.

13°/19°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

12°/16°
joi

7°/12°
vin.

6°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

16°
mie.

13°/22°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°