Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Amos Oz s-a întâlnit cu membrii „Ordinului Lingurţei” la Humanitas Kreţulescu

Publicat in HotNews, miercuri 29 februarie 2012 ·

Aproape 200 de persoane. Înăuntru, coada celor care aşteptau semnătura scriitorului. Afară, cei descumpăniţi de mărimea cozii dinăuntru, cei emoţionaţi de faptul că au obţinut iscălitura, organizatori şi jurnalişti. Din când în când puteai auzi comentarii despre cuvintele adresate de Amos Oz celor prezenţi.

A vorbit doar 10 minute pentru a putea fi sigur de faptul că va rămâne suficientă vreme pentru scurtele întâlniri faţă în faţă priejuite de disponibilitatea sa de a oferi autografe.

Amos Oz s-a întâlnit cu cititorii săi, ieri, la librăria Humanitas Kreţulescu, însoţit de scriitoarea Ioana Pârvulescu, de traducătoarea Marlena Braester şi de coordonatorul colecţiei „Humanitas fiction” în cadrul căreia au fost publicate romanele seriei de autor, Denisa Comânescu. Le-a vorbit celor prezenţi despre tăcerea în care se naşte un roman, despre gălăgia şi agitaţia presupuse de procesul editării şi, în cele din urmă, despre întâlnirea tainică dintre roman şi cititor. „Chimia dintre un cititor şi o carte este un mare mister.

Orice carte este o coproducţie. 50%, autorul. 50%, cititorul. Eu scriu cuvântul „apus”, iar cititorul aduce în joc toate apusurile sale. Dacă cititorul nu aduce în joc apusul său propriu, nimic nu se întâmplă. De aceea, este imposibil ca doi cititori să citeasca vreodată aceaşi carte. Filosoful antic grec Heraclit spunea că „nu te poţi scufunda de două ori în acelaşi râu”. Şi dacă te gândeşti mai bine, realizezi că nu te poţi scufunda nici măcar o dată. Pentru că în timp ce eşti în apă, râul se schimbă, aşa cum te schimbi şi tu. La fel este şi cu cititul. În timp ce citeşti cartea, aceasta te schimbă, la fel cum şi tu schimbi cartea”, a spus Amos Oz în faţa celor care, laolaltă, păreau a fi membri ai Ordinului Linguriei – acea frăţie imaginată de scriitorul israelian capabilă să îi adune pe toţi cei dispuşui să stingă i

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA acuză Rusia că folosește arme chimice, în războiul din Ucraina. "Utilizarea acestor substanţe nu este un incident izolat"

Ziare.com acum 29 minute
Statele Unite acuză Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând Convenţia privind Interzicerea Armelor Chimice (CIAC), potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat dat publicităţii miercuri, noteaz

Gaza - Portul artificial american pentru transportul ajutoarelor umanitare este pe jumătate construit

News.ro acum o ora
Construcţia de către armata americană a portului artificial temporar destinat să aducă mai mult ajutor umanitar în Fâşia Gaza este finalizată la mai mult de jumătate, a anunţat miercuri Departamentul american al Apărării, potrivit AFP. "Până în prez

Ambalajele "lipsite de etică" ale alimentelor nesănătoase manipulează copiii pentru a le face poftă de dulciuri, susţine un raport

News.ro acum o ora
Companiile alimentare folosesc culori strălucitoare şi personaje din desene animate într-un efort "lipsit de etică" de a manipula copiii pentru a-i face să dorească dulciurile şi chipsurile pe care le produc, potrivit unui raport, scrie The Guardian

Numărul morţilor după prăbuşirea unei autostrăzi în China a ajuns la 36

Mediafax acum 38 minute
De asemenea, alte 30 de persoane au fost rănite. Prăbuşirea, declanşată de o ploaie puternică, a avut loc miercuri şi a afectat o porţiune de 17,9 metri a autostrăzii. 23 de vehicule s-au prăbuşit. Zona din sudul Chinei a fost grav afectată de ploi

VIDEO China: 36 de morţi în urma surpării unei porţiuni de autostradă în sudul ţării

HotNews acum o ora
Surparea unei porţiuni de autostradă în sudul Chinei a făcut 36 de morţi, potrivit unui nou bilanţ comunicat joi de presa de stat, notează AFP. Porţiunea de autostradă surpată în sudul ChineiFoto: CNS / AFP / Profimedia Agenţia de presă Xinhua a inf

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 11 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Organe pentru tranplant, transportate cu un avion SMURD de la Sofia la Iaşi

Mediafax acum 38 minute
Un avion SMURD Bombardier Learjet 75 a transportat o echipă medicală pentru transplant şi organele prelevate, din Bulgaria în România. În mai puţin de o oră, echipajul avionului a transportat echipa medicală şi doi rinichi prelevaţi pentru transplan

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 10 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Statele Unite anunță noi sancțiuni împotriva companiilor care susțin efortul de război al Rusiei

G4Media acum 8 ore
Departamentul de Stat al SUA a anunțat miercuri un nou val de sancțiuni care vizează companii și persoane fizice ruse și străine considerate a fi implicate în efortul de război al Rusiei, transmite Le Figaro. Pe lângă companiile rusești din domeniul

Vremea

București
acum

15°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

joi

8°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

13°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

12°
joi

12°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°