Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Muzicianul VIOREL BĂLĂ se destăinuie

Publicat in Adevarul, duminică 31 ianuarie 2010 ·

Viorel Bălă este unul din numele mari ale muzicii severinene și nu numai. Deși are o activitate încununată de succes, muzicianul nu poate sta departe de muzică și vrea să readucă la viață corul Doina, înființat de Ștefan Paulian în secolul XIX.

Traiectoria muzicală ascendentă a lui Viorel Bălă a început pe când artistul se afla în gimnaziu. „Totul a plecat de la momentul când părinții mei au primit cadou de la o mătușă, un clarinet. Eu eram pe atunci în clasa a VI-a și m-a fascinat acest instrument din prima clipă. Cel care mi-a descoperit talentul prima dată a fost directorul de atunci al Palatului Copiilor, care a venit la părinții mei și le-a spus că eu nu voi face nimic altceva în viață decât muzică. Și așa a fost”, își amintește muzicianul.

La recomandarea lui Petre Severin, care conducea școala de muzică din oraș, a mers la Craiova pentru a urma cursurile liceului de muzică, făcând parte din prima promoție a acestei instituții. A terminat Conservatorul Ciprian Porumbescu din București, cu media de licență 10, fiind printre puținii care au reușit acest lucru. „La secțiunea licență, doar eu și Mădălin Voicu am primit nota 10”, ne spune Viorel Bălă.

Artistul nu s-a mai despărțit de clarinet. Ca instrumentist, a început ca membru al orchestrei semi-simfonice din Turnu Severin, condusă de regretatul Iulian Andreescu. În paralel, a fost dirijorul mai multor formații corale.

„Ca dirijor am început cu corul din Vânju Mare. Apoi am trecut la școala 3 din Severin, unde am reușit să conduc corul spre câștigarea locului 1 pe țară și să transform școala 3, dintr-o instituție recunoscută pentru matematică, într-o școală care cântă. Din 200 de elevi, 165 erau chitariști. Rămâneam până seara târziu și repetam pe holurile școlii”, povestește artistul.

Locul 3 în Europa cu „Vox Dunaris”

În 1990 a venit la liceul de muzică din Severin

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum 24 minute
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

ANPC: La vopsirea ouălor nu utilizaţi vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau pentru textile. Poate prezenta un real pericol pentru sănătate / Sfecla roşie este ideală pentru a vopsi ouăle

News.ro acum o ora
Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, afirmă că la vopsirea ouălor nu trebuie utilizată vopsea pentru alte destinaţii, cum ar fi cea tipografică sau pentru textile, deoarece acestea p

Program Mega Image de Paște 202. Orar special pentru magazinele Mega Image

HotNews acum 33 minute
În perioada sărbătorilor de Paște, Mega Image va avea un program special ca în fiecare an. Mega ImageFoto: Dreamstime 1-3 mai: program normal; 4 mai: 07:00 – 19:00; 5 mai: INCHIS; 6 mai: 09-19:00 7 mai- program normal sursă foto Dreamstime

Medicul român care și-a ucis amanta în Ungaria va fi adus în România. Noi detalii din anchetă

Ziare.com acum o ora
Medicul Dan Stamatiu, cel care şi-a împuşcat mortal fosta amantă în Ungaria şi l-a rănit grav pe soţul ei, în faţa gemenilor cuplului în urmă cu 8 ani, va fi adus în țară pentru executarea pedepesei, la cererea autorităților din Ungaria. Dan Stamati

Joia Mare din Săptămâna Patimilor se mai numeşte şi Joia Neagră - Femeile vopsesc ouăle. Nu se lucrează în această zi şi se face, în schimb, borş. Cine doarme în această zi va fi leneş şi netrebnic

News.ro acum 4 ore
Joia Mare din Săptămâna Patimilor se mai numeşte Joia Neagră sau Joimăriţă. În această zi, femeile vopsesc ouăle. Cine n-a terminat de tors nici că mai toarce. Joimăriţa le pedepseşte pe femeile leneşe, le bate peste degete şi le arde cânepa netoars

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum 3 ore
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

Ciucă, de Ziua Tineretului: Orice politician într-o funcţie de decizie are datoria morală de a se asigura că tinerii au parte de condiţii care să le favorizeze dezvoltarea profesională şi maturizarea armonioasă. Investind în tineri, investim în România

News.ro acum 2 ore
Liderul PNL, preşedintele Senatului Nicolae Ciucă, afirmă, în mesajul transmis cu ocazia Zilei Tineretului, că orice politician ajuns într-o funcţie de decizie are datoria morală de a se asigura că tinerii au parte de condiţii care să le favorizeze

Andreea Beatrice Ana (23 de ani), campioană europeană la lupte, este invitata emisiunii ,,Drumul spre Paris’’ de joi, 2 mai, de la ora 19:00

Gandul acum o ora
Andreea Beatrice Ana (23 de ani), campioană europeană la lupte, este invitata emisiunii Drumul spre Paris, realizată de jurnalistul Daniel Nazare. Sportiva română Andreea Beatrice Ana s-a calificat, acum patru săptămâni, la Jocurile Olimpice de la P

Primul vot din viaţă. Ministerul Educaţiei: Pe 9 iunie, peste 1,1 milioane de tineri vor avea prima lor experienţă de vot

Mediafax acum o ora
De Ziua Naţională a Tineretului, Ministerul Educaţiei îi îndeamnă pe tineri să se implice activ în procesul democratic şi să îşi facă vocea auzită prin vot. „Anul 2024 este un an în care se vor desfăşura patru rânduri de alegeri în România: europarl

Pentru prima dată, AstraZeneca recunoaște: „Vaccinul anti-Covid poate provoca tromboze rare"

HotNews acum 7 ore
Compania biofarmaceutică internațională AstraZeneca a recunoscut pentru prima dată că unul dintre efectele secundare ale vaccinului său împotriva Covid-19 ar putea fi sindromul de tromboză cu trombocitopenie (TTS), scrie "The Telegraph", citând docu

Vremea

București
acum

18°
joi

13°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

23°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

14°
joi

13°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/20°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/23°