Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Inflaţia a ajuns la 7,58%, un maxim al ultimilor doi ani

Publicat in Romania Libera, vineri 10 septembrie 2010 ·

Rata anuală a inflaţiei a crescut în august la 7,58%, în ton cu aşteptările analiştilor, pe fondul scumpirii produselor nealimentare cu 11,25%, a produselor alimentare cu 3,79% şi a creşterii tarifelor la servicii cu 6,24%, arată datele publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS) şi citate de Newsin.

Faţă de luna precedentă, preţurile de consum au crescut în iulie cu 0,23%, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 0,38%, tarifele la servicii au crescut cu 0,41%, iar produsele nealimentare cu 0,04%, potrivit Statisticii.

Membrii Asociaţiei Analiştilor Financiar - Bancari din România estimau, în medie, că rata anuală a inflaţiei din august 2010 a fost de 7,7%, iar rata lunară de 0,4%.

În iunie, rata anuală a inflaţiei se accentuase la 7,14%, în condiţiile în care rata lunară a inflaţiei a fost de 2,58%.

Potrivit INS, creşterea medie a preţurilor pe total în ultimele 12 luni (septembrie 2009 - august 2010) faţă de precedentele 12 luni (septembrie 2008 - august 2009) determinată pe baza IPC, cât şi cea determinată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este de 5,0%.

La alimente, cele mai mari creşteri de preţuri au fost înregistrate în a opta lună din 2010 la alte legume şi conserve de legume(3,14%), legume şi conserve de legume(1,95%), precum şi la citrice (1,70%). La produsele nealimentare, cele mai ample scumpiri au fost la tutun şi ţigări (0,52%) şi la cărţi, ziare, reviste (0,38%) în timp ce, la servicii, cele cu apă, canal şi salubritatea s-au scumpit cu 2,51 %, iar transportul urban cu 1,20%.

Banca centrală a revizuit prognoza de inflaţie pentru finalul lui 2010, de la 3,7% la 7,8%, ca urmare a creşterii TVA, a declarat în 6 august guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

În 2009, BNR a ratat pentru a treia oară la rând ţinta de inflaţie.

Rata anuală a inflaţiei a crescut î

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Actorul Florin PIersic se află în stare gravă

Ziua Constanta acum 23 minute
Actorul Florin PIersic a fost internat, joi, la Spitalul Foişor din Bucureşti ”cu o stare generală gravă, în urma unui sepsis cu punct de plecare de la nivelul unei proteze totale de genunchi”, potrivit medicilor, potrivit Știripesurse.ro. „În cursu

Cod galben de inundaţii pe râuri din nouă judeţe până vineri dimineaţa

Mediafax acum 2 ore
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Crişul Negru (judeţul Bihor), Crişul Alb (judeţele: Hunedoara şi Arad), Arieş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba, Sibi

Vâlcea: Un bărbat care lucra la reconstrucţia unui drum forestier a murit, după ce a fost prins sub un mal de pământ

News.ro acum 50 minute
Un bărbat în vârstă de 54 de ani, care lucra la reconstrucţia unui drum forestier în zona oraşului Călimăneşti din judeţul Vâlcea, a murit, joi, după ce a fost prins sub un mal de pământ. Poliţia şi Inspectoratul Teritorial de Muncă au demarat inves

Sebastian Burduja: Nicușor Dan MINTE că a scos Primăria din familent. Datoria a crescut

Gandul acum 51 minute
Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Sebastian Burduja, a declarat, joi, că pe durata mandatului primarului general Nicuşor Dan, datoria primăriei a crescut cu 500 de milioane de lei, acuzându-l că a minţit atunci când a afirmat că a scos instituţi

Rareş Bogdan spune că Sebastian Burduja este spre 20% în sondaje şi se află în creştere în timp ce Nicuşor Dan este în scădere / Mă deranjează că Nicuşor refuză dezbaterea despre problemele Bucureştiului

News.ro acum 2 ore
Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a declarat că Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, este spre 20% în sondaje şi se află în creştere în timp ce Nicuşor Dan este în scădere. El a precizat că îl deranjează faptul că Nicuşor

Guvernul alocă fonduri în regim de urgenţă pentru continuarea lucrărilor de stabilizare a solului de la Slănic Prahova. Ciolacu: Este o problemă de siguranţă a locuitorilor oraşului

News.ro acum 2 ore
Guvernul alocă joi fonduri în regim de urgenţă pentru continuarea lucrărilor de stabilizare a solului de la Slănic Prahova, premierul declarând că este o problemă de siguranţă a locuitorilor oraşului. Este vorba de aproximativ 12 milioane de lei. ”O

Nicolae Ciucă, de Ziua Europei: Europa este acasă oriunde

Mediafax acum 5 ore
Ziua Europei este şi sărbătoarea noastră pentru că, în România, Europa este acasă oriunde, transmite preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă. „Cetăţenii români au şansa de a construi visul european la ei acasă”, adaugă liderul PNL.

Nămeți de peste 4 metri și risc de avalanșe: drumarii deszăpezesc zona cea mai dificilă de pe Transfăgărășan | VIDEO

Libertatea acum 16 minute
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov anunţă, joi, că s-a ajuns cu deszăpezirea de pe Transfăgărăşan în zona cea mai dificilă, expusă avalanşelor. Stratul de zăpadă are peste patru metri şi este bătătorită şi îngheţată, relatează New

Rafila anunţă că pentru prima dată în România se va face protonoterapie

Mediafax acum o ora
„Protonoterapia se va face, pentru prima oară, în România! Un pas hotărât în direcţia corectă, după cele 7 centre noi de radioterapie deblocate şi finanţate de MS”, spune ministrul Alexandru Rafila. Acesta susţine că joi a demarat studiul de piaţă p

Corina Crețu, mesaj de Ziua Europei: „De la aderarea la UE, România a avut cea mai mare rată de creştere a PIB pe cap de locuitor din regiune”

Ziare.com acum 52 minute
Europarlamentarul Corina Creţu, fost comisar european, a afirmat joi, 9 mai, cu ocazia Zilei Europei, că de la aderarea la UE, România a avut cea mai mare rată de creștere a PIB-ului pe cap de locuitor din regiune, adăugând că țara noastră a devenit

Vremea

București
acum

17°
joi

12°/17°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/18°
Iasi
acum

18°
joi

11°/18°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/20°
dum.

11°/17°
Constanta
acum

15°
joi

13°/15°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

9°/13°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
Timisoara
acum

17°
joi

11°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

13°/20°