Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta cheamă 322 împotriva lui Băsescu

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 22 mai 2012 ·

Parlamentul României este chemat să arbitreze între preşedinte şi premier în chestiunea reprezentării României la forurile europene: o ameninţare voalată cu suspendarea şefului statului de către majoritatea USL.

După ce a încercat fără succes să-l convingă pe preşedintele Traian Băsescu să-i cedeze dreptul de a reprezenta România la Consiliul European, premierul Victor Ponta recurge la medierea Parlamentului, în speranţa că majoritatea care l-a adus în postura de prim-ministru îi va da dreptate lui.

Astfel, premierul va înainta, după şedinţa de guvern de miercuri, o solicitare de a se adresa Camerelor reunite ale Legislativului. Ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, Mircea Duşa, a declarat că Ponta va solicita un mandat din partea Parlamentului pentru a reprezenta România la forurile europene.

Nu sunt clare bazele legale ale solicitării, întrucât Parlamentul nu are rolul de mediator între preşedinte şi premier. Ponta pare să conteze mai puţin pe lege, cât pe votul majorităţii. Acesta ar avea dublul rol de a-i da dreptate premierul şi de a-i atrage atenţia şefului statului că nu mai are sprijinul Legislativului.

De altfel, majoritatea parlamentară a noului premier a fost subiect de glumă pentru şeful statului la ceremonia de depunere a jurământului de la Cotroceni, când Traian Băsescu a comentat: "284 de voturi. Este impresionant. Începeţi să vă apropiaţi de cifra de 322, care v-a adus noroc data trecută".

Ulterior, Ponta avea să declare că el a fost primul care a făcut aluzie la majoritatea parlamentară care l-a suspendat pe preşedinte în 2007, într-o convorbire telefonică pe care a purtat-o cu acesta după votul de învestitură din Parlament.

Şeful CCR, acuzat de minciună

Deşi clarificarea raporturilor dintre preşedinte şi premier a căzut până acum în seama Curţii Constituţionale, de a

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Ciolacu: Avem cea mai mare evaziune din Europa şi avem cele mai mici taxe. Înţeleg, când ai cele mai mici taxe, măcar pe alea să le plătim. Noi avem şi taxe mici şi avem şi evaziune mare. Ceva nu funcţionează

News.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că România are cea mai mare evaziune din Europa, dar şi cele mai mici taxe şi a adăugat că, dacă avem cele mai mici taxe, măcar pe acelea să le plătim. El consideră că în această situaţie ceva nu funcţionează. Marc

Hamasul „studiază” o contrapropunere israeliană de armistiţiu în războiul din Fâşia Gaza

Ziare.com acum 22 minute
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă sâmbătă, 27 aprilie, că ”studiază” o contrapropunere israeliană în vederea unui armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza şi unei eliberări a ostaticilor, o nouă evoluţie în negocieri aflate într-un punct mor

VIDEO: Liderul bandei de motociclişti MC Comanches a fost arestat în Spania într-o operațiune Europol la care au participat polițiști români

HotNews acum 37 minute
Liderul bandei de motociclişti MC Comanches, care este acuzat în România de tentativă de omor, a fost arestat în Spania. El a fost capturat în urma unei operațiuni sub egida Europol la care au luat parte agenți ai Poliţiei Naţionale iberice, într-o

Ciolacu îl susţine pe Mugur Isărescu pentru un nou mandat la şefia BNR: România are nevoie de stabilitate monetară

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat sâmbătă că îl susţine pe Mugur Isărescu, 74 de ani, aflat de peste trei decenii la cârma Băncii Naționale, pentru un nou mandat deoarece „România are nevoie de stabilitate monetară”. Marcel Ciolacu și Mugur Isăres

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 4 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Un oficial român, despre armata obligatorie: „Exclus aşa ceva! Am făcut un an şi patru luni. A fost cam lungă”

Ziare.com acum 3 ore
Marcel Ciolacu, premierul României exclude reintroducerea stagiului militar obligatoriu. El spune că acele vremuri s-au dus și că România are nevoie de o armată de profesioniști. Ciolacu a mai dezvăluit că a făcut armată 1 an și 4 luni și că i s-a p

Canotaj: Medalie de argint pentru România la Europenele de la Szeged

News.ro acum o ora
Echipajul de patru rame feminin format din Mădălina Bereş, Maria Lehaci, Magdalena Rusu şi Amalia Bereş a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatele Europene de la Szeged. Româncele au fost cronometrate cu timpul 06:55.47. Pe prima treaptă

Nicolae Ciucă, despre Iulian Dumitrescu: Nu există în acest moment aprobarea PNL pentru această candidatură

Mediafax acum 3 ore
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a fost întrebat sâmbătă de jurnalişti dacă Iulian Dumitrescu rămâne candidatul PNL pentru CJ Prahova. „La nivelul PNL am luat decizia ca fiecare candidat la primăriile municipiilor de judeţ şi la nivelul Consiliilor ju

Sorana Cîrstea, învinsă de Iga Swiatek cu 6-1, 6-1, în turul trei la Madrid

News.ro acum 3 ore
Sorana Cîrstea, numărul 30 mondial şi favorită 27, a fost învinsă, sâmbătă, de liderul mondial Iga Swiatek, în turul trei la Madrid. Cîrstea a fost învinsă, scor 6-1, 6-1, după o oră şi 17 minute. Prin prezenţa în turul trei, Sorana Cîrstea şi-a asi

Marcel Ciolacu dezvăluie când se va putea circula pe cea mai așteptată AUTOSTRADĂ din România

Gandul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că segmentul Buzău – Focșani va fi prima parte a Autostrăzii Moldovei care se va deschide pentru trafic. El a adăugat că în cursul acestui an, vor fi finalizați 147 de kilometri din această autostradă. Marcel Ciol

Vremea

București
acum

21°
sâm.

9°/21°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

20°
sâm.

7°/20°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

17°
sâm.

11°/17°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

20°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°