Sandra Gătejeanu Gheorghe, tânăra care de cinci ani coordonează vizitele din ţară sau din străinătate ale membrilor Casei Regale a României, a vorbit pentru „Adevărul“ despre activitatea ei şi despre ce înseamnă bunele maniere
Sandra Gătejeanu Gheorghe are, la doar 26 de ani, o responsabilitate care ar apăsa greu pe umerii oricărui specialist în etichetă şi bune maniere cu zeci de ani de experienţă: este director de protocol al Casei Regale a României. Din 2008 şi până astăzi, a coordonat vizitele oficiale ale Familiei Regale a României în străinătate, dar şi Călătoriile Regale realizate în România de membrii Familiilor Regale străine, la invitaţia Principesei Moştenitoare şi a Principelui Radu. Tânăra a păstrat legătura cu Casele Regale Europene şi ale lumii,
a organizat prezenţa membrilor Familiei Regale Române la evenimentele publice din ţară,
a gestionat legătura cu misiunile diplomatice acreditate la Bucureşti, dar şi cu misiunile României din străinătate. În timpul liber, Sandra îşi împărtăşeşte cunoştinţele în ceea ce priveşte protocolul, eticheta şi bunele maniere susţinând prelegeri pe aceste teme la Institutul Diplomatic Român. De asemenea, specialista în bune maniere este avocat în Baroul Bucureşti şi doctorand în drept internaţional.
„Adevărul“: Cum aţi ajuns să lucraţi pentru Casa Regală a României?
Sandra Gătejeanu Gheorghe: Deşi am o vârstă fragedă, am avut privilegiul să lucrez în slujba Familiei Regale a României din anul 2008. O întâmplare fericită a făcut să aflu că se făceau angajări pentru postul de consilier al Alteţei Sale Regale Principelui Radu, care, la acel moment, deţinea funcţia de Reprezentant Special al Guvernului României. Am reuşit să obţin postul de expert guvernamental în cadrul Biroului Reprezentantului Special al Guvernului şi, după câteva săptămâni, mi-am început activitatea intrând direct î