Deşi născut din manifestările unei clase sociale considerate pe atunci de nivel cel mult mediocru, jazzul a îmbrăcat, în timp, un frac elegant şi a ajuns să aibă o savoare nobilă. Avînd, în prezent, peste 20 de subgenuri şi un număr dublu de aşa-zise „fusion genres“, poate fi considerat, fără exagerări, un trunchi prolific al muzicii. La aproximativ 60 de ani de la naşterea lui, jazzul a fost „altoit“ cu neastîmpărata samba. Rodul a fost bossa nova cel încîntător şi imprevizibil. şN.B.: am acordat denumirea la masculin doar pentru că substituie substantivul nominal „gen“ (muzical).ţ Altminteri, judecînd după senzualitatea pe care mi-o inspiră ritmurile acestei muzici, aş fi folosit fără ezitare femininul, pentru că nu concep să personific bossa nova altfel decît ca pe o tînără cu o piele măslinie, purtînd o rochie vaporoasă de un alb sidefiu şi mişcîndu-şi şoldurile languros. Ceea ce iar nu ar fi totalmente corect, avînd în vedere că anul acesta împlineşte 50 de ani, deci e departe de a fi un gen muzical tînăr. Bossa nova Stories – un tort aniversar cu 14 felii În timp ce căutam un subiect pentru acest prim articol, s-au împletit iţele a vreo trei coincidenţe, ultima dintre ele fiind descoperirea că Eliane Elias, o divă a jazzului şi a bossa novei, a lansat, pe 13 ianuarie, albumul Bossa Nova Stories, şi nu din întîmplare, ci cu intenţia clară de a marca a 50-a aniversare a acestui gen. Numele albumului este pe cît de simplist, pe atît de concis şi de potrivit. Dacă ar fi necesară definirea în termeni rigizi, m-aş hazarda să spun că Bossa Nova Stories e un mic, dar dens compendiu de bossa nova, conţinînd nu numai piese care fac deja parte din tezaurul acestui gen, ci şi piese preluate din jazz sau din rhytm&blues, modelate şi aduse de Elias în tonalităţile menţionate. Începînd cu bătrîna şi nemuritoarea Chega de Saudade (considerată primul „hit“ bossa