Sala de atletism din Bacău a fost gazda Campionatelor Universitare de atletism Indoor la care au participat 20 de centre universitare din ţară, care au prezentat 145 de sportivi. Studenţii bra-şoveni au avut o evoluţie remarcabilă dominând întrecerile cu cele 5 medalii de aur, 2 de argint şi 3 de bronz câştigate, precum şi cu cele 8 clasări sub podium. În acest fel, atleţii pregătiţi de prof. univ. dr. Dragoş Ionescu, prof. univ. dr. Mircea Neamţu şi lector dr. Cornel Scurt au ocupat primul loc într-un clasament pe medalii şi puncte înaintea Universităţii Spiru Haret şi Universităţii din Târgovişte. Studenţii braşoveni de la Educaţie Fizică şi Sport, Facultăţile de Construcţii şi Informatică au primit Cupele Ministerului Învăţământului şi a Federaţiei de Atletism (foto).
După mai mulţi ani, studenţii braşo-veni au reuşit să-şi formeze un lot reprezentativ de atletism, în pofida condiţiilor vitrege în care se zbat din lipsa unei infrastructuri adecvate. În Braşov nu există o pistă regulamentară şi un teren pe care să-şi desfăşoare activitatea de performanţă. Poate că oficia-lităţile braşovene se vor orienta şi pentru acest sport, care cândva era în mare vogă sub Tâmpa. Studenţii braşoveni au dat tonul, poate vor urma şi alţii.
Rezultatele studenţilor braşoveni:
Fete
60 m plat
1. Alina Panainte 7,76 şi cupa pentru cel mai bun rezultat.
5. Paula Băduleţ 7.98
8. Corina Corovolschi 8,39
1500 m
5. Alexandra Bucur 4:53,70
400 m
2. Paula Băduleţ 58,47
4. Alina Panaite 59,67
5. Garofiţa Strugaru 62,9
Greutate 1. Simona Neaţă 13,68 m.
Înălţime 1. Simona Neaţă 1,60 m.
4x400 m
1. Centrul Universitar Braşov 4:08,24 (Alina Panaite, Alexandra Bucur, Garofiţa Strungaru, Paula Băduleţ)
Băieţi
400 m
3. Mircea Zamfirescu 50,71
5. Florin Novac 50,77