Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FMI recomandă garantarea depozitelor bancare la nivelul UE şi reglementarea coordonată a băncilor

Publicat in Gandul, duminică 16 octombrie 2011 ·

Fondul Monetar Internaţional (FMI) recomandă introducerea unei scheme UE de asigurare a depozitelor bancare şi o reglementare mai coordonată a băncilor din Europa, astfel încât legislaţia naţională uneori contradictorie de la un stat la altul să nu amplifice criza, transmite Reuters.

Pieţele financiare globale au fost zguduite în ultimele săptămâni de temerile că criza datoriilor de stat din zona euro ar putea declanşa o criză bancară europeană. Liderii europeni şi mulţi economişti vor recapitalizarea celor mai mari bănci europene.

Directorul adjunct al Departamentului European al FMI, Ajai Chopra, a declarat sâmbătă, în Irlanda, că un sistem comun de gestionare a crizelor bancare, un regim supra-naţional de reglementare şi o legislaţie comună de asigurare a depozitelor ar stabiliza sistemul bancar european.

"Măsurile luate şi contemplate până acum nu merg destul de departe. Reformele modeste nu sunt suficiente în condiţiile actuale. Criza impune convingerea unor pieţe sceptice că Europa poate lua decizii curajoase şi unificate", a arătat oficialul în timpul unui discurs la Kenmare, oraş din sud-vestul Irlandei.

Chopra se află în Irlanda pentru evaluarea implementării programului economic care condiţionează acordul de finanţare externă de 85 miliarde euro convenit anul trecut de guvernul de la Dublin cu UE şi FMI.

Oficialul a arătat că, pentru a preveni o criză bancară în Europa, Comisia Europeană trebuie să "crească mizele" în privniţa reglementării.

FMI consideră că UE ar trebui să introducă o schemă europeană de asigurare a depozitelor bancare în paralel cu armonizarea programelor naţionale de asigurare a depozitelor, pentru a se asigura că problemele unor state din zona euro nu vor declanşa retrageri în masă ale banilor din bănci.

Schema ar putea fi finanţată printr-o

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 5 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 2 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 3 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 3 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 6 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Statele Unite anunță noi sancțiuni împotriva companiilor care susțin efortul de război al Rusiei

G4Media acum o ora
Departamentul de Stat al SUA a anunțat miercuri un nou val de sancțiuni care vizează companii și persoane fizice ruse și străine considerate a fi implicate în efortul de război al Rusiei, transmite Le Figaro. Pe lângă companiile rusești din domeniul

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 3 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Sebastian Burduja, despre candidatura la Primăria Capitalei: Cred că sunt o alternativă pentru schimbare, pentru că faţă de ceilalţi candidaţi din această cursă eu nu am mai fost primar în acest oraş

News.ro acum 2 ore
Candidatul PNL la Primîria Bucureşti, Sebastian Burduja, a declarat, miercuri seară, că el reprezintă alternativa pentru funcţia de primar al Capitalei, deoarece el nu a mai ocupat acest post în trecut. Burduja a subliniat şi că îşi respectă adversa

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 8 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Vremea

București
acum

14°
joi

13°/16°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

14°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/21°
dum.

10°/23°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

9°/21°
vin.

11°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/21°
Timisoara
acum

12°
joi

12°/22°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°