Petiţia împotriva includerii presei în Strategia Naţională de Apărare ca vulnerabilitate a statului român a fost închisă astăzi de membri comisiei Parlamentului European, dar votul pe această decizie ar putea fi contestat.
Doar reprezentanţii PPE din Comisia pentru Petiţii şi-au exprimat opţiunea în legătură cu nemulţumirea jurnaliştilor petiţionari. Liberalii şi socialiştii europeni au contestat procedura de vot şi au ieşit din sală.
Pericol pentru libertatea de exprimare
"O libertate a presei funcţională nu este un pericol pentru siguranţa naţională. Un pericol este să restricţionezi libertatea de exprimare", a susţinut europarlamentarul român Norica Nicolai după ce a pledat ca petiţia să rămână deschisă.
Gerald Haffner, membru supleant în Comisia pentru Petiţii, a susţinut că introducerea presei într-o strategie privind siguranţa naţională a unui stat ar putea ridica suspiciuni legate de respectarea libertăţii de exprimare, motiv pentru care poate fi invocată încălcarea articolului 7 din tratatul european.
"Procedura pentru suspiciunea de încălcare a tratatului trebuie lansată, iar primul pas este numirea de experţi independenţi care să studieze cazul", a spus Haffner.
Vicepreşedintele Comisiei pentru Petiţii, Willy Meyer, a spus că este necesară o discuţie legată de ţările în care presa a fost inclusă în strategiile naţionale şi a precizat că petiţia jurnaliştilor români nu trebuie închisă.
Preşedinţia României: nici judecătorii nu pot închide ziare
Apărarea, reprezentată de Valeriu Turcan purtătorul de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale, a precizat că în strategia de siguranţă naţională se recunoaşte o problemă, dar că nu s-ar impune în niciun fel condiţii sau restricţii mass media din România.
"Derapajele presei au fost sesizate de numeroase organizaţii profesionale ale jurnaliştilor. Domnul