Primăria Alba Iulia a demarat o serie de întâlniri cu locuitorii oraşului pentru a stabili modul în care vor fi ocupate locurile de parcare create după finalizarea lucrările de modernizare a spaţiilor dintre blocuri. Un alt punct al discuţiilor vizează spaţiile de depozitare a gunoiului şi amenajarea spaţiilor verzi. Ieri după amiază, peste 40 de albaiulieni din asociaţiile de proprietari „Luceafărul” şi „Moţilor”, au participat la o întâlnire cu reprezentanţii administraţiei locale pentru a găsi o soluţie cât mai convenabilă în vederea închirierii sau concesionării spaţiilor de parcare.
Licitaţie sau înţelegere între proprietari
„Prima dată ne întâlnim cu oamenii pentru a afla ce îşi doresc. Se pot face multe lucruri, dar totul depinde de cetăţeni. În maxim două săptămâni spaţiile de parcare vor fi marcate şi o să stabilim termenul de licitaţie dacă nu o să înţeleagă dânşii între ei”, a precizat primarul Mircea Hava.
Un loc de parcare în faţa blocului ar urma să conste suma de 100 de lei pe an. Dacă numărul locurilor disponibile este mai mic decât numărul maşinilor existente în zona unei parcări, atunci se va organiza licitaţie. Cine va plăti mai mult, acela va avea locul de parcare asigurat.
Cei care nu vor avea propriul loc de parcare, vor fi nevoiţi să-şi lase maşina în altă parte. În urma discuţiilor de ieri s-a stabilit ca şefii scărilor de bloc să întocmească listele cu maşinile deţinute de persoanele care fac parte din cele două asociaţii de proprietari. Proiectul privind parcările cu plată a fost demarat la începutul anului 2009.
Pentru administrarea viitoarelor parcări cu plată, la nivelul primăriei va fi înfiinţat un serviciu nou ce va fi dotat şi cu o maşină specială capabilă să ridice autoturismele staţionate ilegal.
Probleme cu gunoiul
Locuitorii prezen