Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Biografia lui Victor Ponta, primul ministru desemnat al României

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 28 aprilie 2012 ·

Victor Ponta, social-democratul care a intrat în partid pe vremea lui Adrian Năstase pentru a-şi căpăta, în scurt timp, porecla "micul Titulescu", a fost procuror, secretar de stat, ministru, parlamentar, iar din 2010 este preşedinte al PSD.

Ponta a fost nominalizat vineri seară de preşedintele Traian Băsescu să formeze noul Guvern. De altfel, şeful statului a spus recent că, după demisia lui Emil Boc din funcţia de premier, i-a mai oferit liderului PSD mandatul de prim-ministru, însă a fost refuzat de USL. Ponta a replicat atunci că "a fost o chestie neserioasă".

Victor-Viorel Ponta s-a născut la 20 septembrie 1972, în Bucureşti, are doi copii şi se află la a doua căsătorie.

Ponta este căsătorit cu eurodeputatul PSD Daciana Sârbu, fiica social-democratului Ilie Sârbu, vicepreşedinte al PSD şi ministru al Agriculturii în Guvernele Năstase şi Boc.

În 1995 devine absolvent al Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti. Opt ani mai târziu devine doctor în Drept Penal Internaţional.

Din 1995 până în 1998, Ponta a fost procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1, iar din 1998 până în 2001 procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie - Secţia de Anticorupţie, Urmărire Penală şi Criminalistică.

Din octombrie 2002 a fost lector universitar la catedra de Drept Penal a Universităţii Româno-Americane, iar din martie 2007 - conferenţiar universitar la aceeaşi universitate.

Victor Ponta a fost secretar de stat, şeful Corpului de Control al Guvernului, în perioada 2001-2004, când premier era Adrian Năstase.

În noiembrie 2002, este ales preşedinte al Tineretului Social Democrat, ocazie cu care Adrian Năstase remarcă faptul că poaspătul lider seamănă din profil cu Nicolae Titulescu şi devine astfel "micul Titulescu".

El a fost în 2004 ministru delegat pentru Controlul implementării

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 6 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 10 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 8 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 9 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 11 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 9 ore
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 7 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 6 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

Prefectura Prahova: Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August au fost finalizate

Mediafax acum 10 ore
Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August din Slănic au fost finalizate, a anunţat vineri după-amiaza prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. Acesta susţine că, în perioada următoare, eventuale tasări ale acestei lucrări sunt normale.

Bacău: Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, ajutaţi de jandarmi după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova

News.ro acum 8 ore
Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, au fost ajutaţi, vineri, de jandarmii din Bacău, după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova, şi s-au temut să înainteze.

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

15°
sâm.

12°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/15°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

10°/20°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°