Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Garsonierele executate silit au preţuri medii de 7.000 euro,apartamentele cu 2 camere de 20.000 euro

Publicat in Gandul, vineri 11 ianuarie 2013 ·

Preţul mediu al garsonierelor executate silit este de circa 7.000 de euro, în timp ce la un apartament cu două camere media ajunge la 20.000 de euro, însă nivelul minim înregistrat în prezent pe piaţă este de 2.325 de euro pentru o cameră, scrie Mediafax.

"Cei interesaţi au învăţat deja că, dacă la prima licitaţie, bunul nu se vinde, la a doua, preţul va scădea obligatoriu cu 25%. Aşadar, în 90% dintre cazuri, în ultima vreme, nu se prezintă nimeni la prima licitaţie pentru bunurile executate silit şi astfel băncile sunt forţate să pornească a doua licitaţie de la 75% din preţul evaluat iniţial", a declarat, într-un comunicat, Elena Puică, directorul comercial al portalului executari. com.

Astfel, după reducerea preţului cu 25%, o garsonieră în Bucureşti, pe Bulevardul Corneliu Coposu, având o suprafaţă de 16,7 metri pătraţi, a ajuns la un preţ de 8.460 euro. În Tulcea, pe strada Taberei, o garsonieră cu 19,5 metri pătraţi este vândută cu 7.500 de euro, în timp ce în Arad o garsonieră cu 33 metri pătraţi costă 8.500 de euro, iar în Vaslui, la 26 de metri pătraţi, preţul este de 4.250 de euro. În Bacău, o garsonieră de 45,3 metri pătraţi costă 8.850 de euro.

În cazul apartamentelor cu două camere, în Videle o locuinţă de 50 de metri pătraţi costă 14.400 de euro, iar în Sovata 53,71 metri pătraţi se vând cu 19.250 de euro. În Năvodari, două camere de 46 metri pătraţi sunt licitate de la preţul de 17.730 euro, în timp ce în Vatra Dornei 48 de metri pătraţi se vând la preţul de 20.400 de euro.

În Bucureşti sunt la vânzare la preţuri reduse câteva zeci de apartamente cu două camere. Spre exemplu, un apartament de 35 de metri pătraţi, localizat în sectorul 5 (Şoseaua Sălaj) este scos pe piaţă la preţul de 21.570 euro, iar altul de 38 de metri pătraţi, în sectorul 4 (Aleea Dolina) costă 25.000 de euro.

Şi apartamentele cu trei camere bene

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia l-a pus pe Zelenski pe lista persoanelor căutate

HotNews acum 31 minute
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor date în urmărire, a relatat sâmbătă agenţia de stat rusă TASS, citând baza de date a Ministerul rus de Interne, transmite Reuter

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum o ora
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 4 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum 2 ore
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

Negociatori Hamas au ajuns la Cairo pentru negocieri privind un armistiţiu în Gaza

News.ro acum o ora
Negociatori Hamas au ajuns sâmbătă la Cairo pentru intensificarea discuţiilor privind un posibil armistiţiu în Gaza, care ar prevedea întoarcerea în Israel a unor ostatici, a declarat un oficial Hamas. Directorul CIA este deja prezent pentru diploma

Unirea Slobozia este matematic campioană în Liga 2

News.ro acum 42 minute
În urma meciului de sâmbătă dintre Unirea Slobozia şi Corvinul Hunedoara, scor 1-0 în favoarea Unirii, formaţia pregătită de Adrian Mihalcea a cucerit matematic titlul de campioană în Liga 2 Casa Pariurilor, cu două etape înainte de finalul sezonulu

Zeci de migranţi au trecut Canalul Mânecii spre Anglia, în ciuda ameninţării cu expulzarea în Rwanda

Mediafax acum o ora
Zeci de migranţi aflaţi în două bărci pneumatice au ajuns sâmbătă pe coasta sudică a Angliei, într-o traversare a Canalului Mânecii, dinspre Franţa. O navă franceză a urmărit ambarcaţiunile până când acestea au ajuns în apele engleze.

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum 3 ore
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 3 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Vremea

București
acum

21°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

13°/25°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°