Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Contra: "CFR e favorită în finala Cupei României, dar noi avem o singură variantă: luptăm şi câştigăm"

Publicat in Pro Sport, vineri 24 mai 2013 ·

Antrenorul formaţiei Petrolul Ploieşti, Cosmin Contra, consideră că adversara CFR Cluj porneşte cu prima şansă în finala Cupei României - Timişoreana, întrucât jucătorii săi nu sunt obişnuiţi cu meciurile cu o miză importantă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Am văzut meciul de la Giurgiu, unde clujenii au arătat că sunt o echipă matură din toate punctele de vedere. O trupă solidă, cu fotbalişti cu mare experienţă competiţională, căliţi în multe partide grele. La noi, aproape tuturor băieţilor le este străină rutina în astfel de meciuri cu mare miză, aşa că eu cred că CFR Cluj porneşte favorită pentru acest meci decisiv. Dar, să fie clar, nu mergem în plimbare la Bucureşti, avem un singur meci şi vrem să ne bucurăm la capătul lui. Finalele nu există decât pentru învingători, în opinia mea. Pentru mine nu ar fi nici o performanţă că ne-am calificat în finală şi nu aducem trofeul la Ploieşti. Nu avem decât varianta să luptăm şi să câştigăm", a spus Contra.

De vineri, lotul formaţiei Petrolul Ploieşti se pregăteşte la baza sportivă de la Mogoşoaia, sâmbătă urmând să plece spre Cluj, pentru meciul de campionat cu Universitatea.

În finala Cupei României - Timişoreana, care va avea loc la 1 iunie, pe Arena Naţională, CFR Cluj va întâlni echipa Petrolul Ploieşti. Finala va fi transmisă în direct de PRO TV.

Partida Universitatea Cluj - Petrolul Ploieşti, din cadrul etapei a XXXIII-a a Ligii I, se va disputa duminică, de la ora 17.00.

MEDIAFAX

Foto: ALEXANDRU HOJDA / MEDIAFAX FOTO

Antrenorul formaţiei Petrolul Ploieşti, Cosmin Contra, consideră că adversara CFR Cluj porneşte cu prima şansă în finala Cupei României - Timişoreana, întrucât jucătorii săi nu sunt obişnuiţi cu meciurile cu o miză importantă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Am văzut meciul de la Giurgiu, unde clujenii au arătat că sunt o echipă matură din

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Proiect USR: Funcţionarii ANAF vor plăti amenzi dacă nu respectă termenele şi obligaţiile care le revin în relaţia cu contribuabilii / Amendă de la 2.000 la 10.000 de lei

News.ro acum 36 minute
Funcţionarii ANAF ar putea plăti amenzi usturătoare dacă nu vor respecta termenele pentru trimiterea comunicărilor către contribuabili, conform unei iniţiative legislative depusă de senatorul USR de Cluj, Cristian Bordei. ”Nerespectarea de către org

Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit. Ea avea 60 de ani

News.ro acum 2 ore
Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit duminică dimineaţă, a anunţat clubul Poli Timişoara.

Hamas lansează un atac cu rachete spre zona Tel Avivului

Mediafax acum o ora
Aripa armată a Hamas, Brigăzile al-Qassam, a declarat că a lansat duminică un atac cu o „rachetă mare” asupra Tel Avivului, în timp în centrul capitalei Israelului sună alarmele, avertizând asupra unor posibile rachete. Într-o declaraţie publicată d

Iohannis, despre românii din Diaspora: au căpătat o voce care se face tot mai bine auzită

Mediafax acum 3 ore
Începând din 2015, România celebrează în fiecare an Ziua Românilor de Pretutindeni în ultima duminică din luna mai. Această zi este dedicată tuturor românilor, dar mai ales celor care trăiesc în afara graniţelor. „Oriunde ne-am afla, sărbătorim acea

Macron soseşte în Germania, în prima vizită de stat din ultimii 24 de ani, în plină campanie în vederea alegerilor europene

News.ro acum o ora
Preşedintele frabcez Emmanuel Macron a sosit duminică în Germania, într-o vizită de stat de trei zile în vederea reafirmării forţei cuplului franco-german şi încercării depăşirii unor diferende în marile dosare europene, de la Războiul din Ucraina ş

Zelenski îi cheamă pe Biden și Xi să conducă summitul de pace de luna viitoare. Putin a refuzat să participe

Ziare.com acum 2 ore
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a transmis duminică, 26 mai, o invitație către liderii din Statele Unite Și China de a participa la summitul de pace din Elveția, programat pentru mijlocul lunii iunie. Rusia nu se află printre cele 160 de

Înscrierea la creșă sau la grădiniță începe luni

Ziua Constanta acum 4 ore
Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima etapă, potrivit metodologiei şi calendarului elaborate de Ministerul Sănătăţii. Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima e

Suceava: Trei bărbaţi, arestaţi preventiv pentru violenţă în familie/ Într-unul dintre cazuri, o fetiţă a sunat la numărul 112 pentru a-şi salva mama

News.ro acum 2 ore
Trei bărbaţi din judeţul Suceava au fost arestaţi preventiv pentru agresiune în familie. Într-unul dintre cazuri, o fetiţă a sunat la numărul de urgenţă 112, după ce mama sa a fost ameninţată cu cuţitul de tatăl fetei, la fel şi unul dintre fraţi. Î

Biden reiterează la ceremonia de absolvire de la West Point că nu trimite militari în Ucraina şi laudă leadershipul american în lume, Putin, un ”tiran brutal”, NATO ”mai puternică ca niciodată”

News.ro acum 2 ore
Preşedintele american Joe Biden îşi reiterează ”hotărârea” de a nu trimite militari americani în Ucraina şi laudă leadershipul american în lume, în plină campanie electorală, răspunzând astfel implicit unor acuzaţii de slăbiciune ale rivalului său r

Ucrainean, depistat când a vrut să intre ilegal în România cu un pistol cu gloanţe de cauciuc

Mediafax acum 3 ore
Un ucrainean a vrut să intre în România, pe la Poienile de sub Munte, jud. Maramureş, cu un pistol cu gloanţe de cauciuc ascuns în bagaj. Partea ucraineană a spus că pistolul a fost furat de la grăniceri înainte de a părăsi ţara. Ucraineanul a fost

Vremea

București
acum

26°
dum.

13°/26°
lun.

12°/19°
mar.

13°/21°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

27°
dum.

12°/27°
lun.

11°/18°
mar.

12°/22°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

21°
dum.

15°/21°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

11°/26°
lun.

11°/19°
mar.

12°/19°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

25°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/23°