Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marja de profit a Apple coboară la un nivel nemaivăzut de la lansarea iPhone

Publicat in CityNews Alba, luni 11 februarie 2013 ·

Marjele de profit ale Apple coboară la niveluri nemaivăzute de la debutul iPhone în 2007, întrucât concurenţa şi lipsa lansărilor de noi produse inovatoare pun presiune pe companie să coboare preţurile.

Temerile legate de declinul preţurilor au cauzat declinul cu 33% al acţiunilor Apple de la nivelul record de 705,7 dolari înregistrat la 21 septembrie. Cotaţia Apple a avut în intervalul respectiv cea mai slabă evoluţie dintre cele incluse în componenţa indicelui american S&P 500. Apple a anunţat, săptămâna trecută, că directorii companiei analizează transferul unor sume mai importante din lichidităţi către acţionari, după o propunere a unui investitor ca Apple să plătească mai mult din fondurile de 137 de miliarde de dolari.

Scăderea marjelor brute ale Apple de la 45% la 39% în ultimul trimestru a fost cauzată de introducerea iPad mini, a altor produse cu costuri de producţie mai ridicate dar şi de reducerea preţurilor unor produse existente, potrivit datelor companiei. Dacă Apple nu lansează un dispozitiv revoluţionar cu preţ ridicat, acţiunile vor rămâne sub presiune.

"Va fi aproape imposibil pentru Apple să-şi menţină marjele pe care le-a avut în ultimii ani. Au putut cere aproape orice preţ au vrut pentru produsele lor, dar concurenţa se intensifică", a declarat David Yoffie, profesor la Harvard Business School.

Una dintre principalele provocări este scăderea vânzărilor iPhone, cel mai profitabil şi mai bine vândut produs, reprezentând 56% din venituri. Samsung, HTC şi alţi rivali introduc smartphone-uri şi tablete mai ieftine şi cu tot mai multe funcţii, bazate pe sistemul de operare Android.

Marja brută, sau cât câştigă Apple după ce plăteşte materii prime, forţa de muncă şi producţia pentru iPhone-uri, iPad-uri, Mac-uri şi alte produse, este estimată să scadă la 37,5-38% în acest trimestru, faţă de 47% în perioada similară a anului tre

Articolul in CityNews Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum o ora
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Premierul Ciolacu îl susţine pe Mugur Isărescu pentru un nou mandat la şefia BNR: ”România are nevoie de stabilitate monetară” - VIDEO

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu îl susţine pe Mugur Isărescu pentru un nou mandat la şefia Băncii Naţionale. ”România are nevoie de stabilitate monetară şi cred că domnul Isărescu trebuie să mai ia un mandat”, a anunţat Marcel Ciolacu la Prima TV.

Marcel Ciolacu: Clotilde Armand a făcut praf Sectorul 1, e plin de MIZERIE, de ȘOBOLANI, SCANDALURI. Nu se pricepe la administraţie

Gandul acum 18 minute
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat despre Clotilde Armand, primarul Sectorului 1, că are o atitudine de tipul „noi suntem proşti şi dânsa e deşteaptă”. Șeful Executivului o acuză că a făcut praf Sectorul 1, care e plin de mizerie, şobolani și mai me

Ciolacu comentează şansele lui Iohannis pentru şefia NATO: Atuul preşedintelui Iohannis este faptul că nimeni nu este împotriva domniei sale, a candidaturii / Împotriva domnului Rutte sunt anumiţi preşedinţi şi prim-miniştri

News.ro acum o ora
Preşedintele Partidului Social Democrat, premierul Marcel Ciolacu, a afirmat, în legătură cu şansele preşedintelui Klaus Iohannis de a fi secretar general NATO, că atuul acestuia este faptul că nimeni nu este împotriva sa şi a menţionat că împotriva

Nicolae Ciucă: Nu ar fi corect faţă de Sebastian Burduja să îi impunem un scor

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a fost întrebat sâmbătă dacă lui Sebastian Burduja i se va impune un scor pe care să-l obţină la alegerile locale. „În acest moment este dificil şi nu ar fi corect faţă de Sebastian Burduja să-i impunem un scor. Se dep

Ucrainenii au atacat cu drone două rafinării de petrol și un aerodrom militar din regiunea Krasnodar VIDEO

Adevarul acum 48 minute
Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a lansat drone asupra a două rafinării de petrol și a unui aerodrom militar din regiunea Krasnodar din Rusia în noaptea de vineri spre sâmbătă, a declarat o sursă din forțele de securitate și apărare pentru

Nicolae Ciucă, despre Iulian Dumitrescu: Nu există în acest moment aprobarea PNL pentru această candidatură

Mediafax acum 58 minute
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a fost întrebat sâmbătă de jurnalişti dacă Iulian Dumitrescu rămâne candidatul PNL pentru CJ Prahova. „La nivelul PNL am luat decizia ca fiecare candidat la primăriile municipiilor de judeţ şi la nivelul Consiliilor ju

Sorana Cîrstea, învinsă de Iga Swiatek cu 6-1, 6-1, în turul trei la Madrid

News.ro acum 42 minute
Sorana Cîrstea, numărul 30 mondial şi favorită 27, a fost învinsă, sâmbătă, de liderul mondial Iga Swiatek, în turul trei la Madrid. Cîrstea a fost învinsă, scor 6-1, 6-1, după o oră şi 17 minute. Prin prezenţa în turul trei, Sorana Cîrstea şi-a asi

Sebastian Burduja a venit pe motocicletă să-și depună candidatura la Primăria Capitalei VIDEO

Adevarul acum 2 ore
Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, a intrat oficial în lupta cu Nicuşor Dan, Cristian Popescu Piedone şi Gabriela Firea venind pe o motocicletă la depunerea candidaturilor.

O fetiţă de 4 ani a murit, după ce a sărit în faţa unei maşini, la Orăştie. Poliţiştii au deschis o anchetă

HotNews acum 4 ore
O fetiţă de patru ani din Orăştie, lăsată nesupravegheată, a sărit în faţa unei maşini, fiind grav rănită, transmite News.ro. Copila a fost dusă de urgenţă la spitalul din localitate, apoi transferată la Spitalul de Copii din Timişoara, unde a murit

Vremea

București
acum

20°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

18°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

17°
sâm.

11°/17°
dum.

12°/18°
lun.

13°/15°
mar.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

19°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°