Noi metode de diagnostic şi terapie în cancer sunt posibile ca urmare a cercetărilor din oncogenomică. Pe lângă descoperirea unui număr din ce în ce mai mare de markeri moleculari ai cancerului, s-a realizat şi determinarea plasmatică a profilului metabolomic specific sau analiza acizilor nucleici din plasmă. O nouă abordare terapeutică în neoplasme propune indicaţia apoptozei prin letalitate sintetică. Despre semnificaţia şi importanţa pentru oncologia clinică a acestor achiziţii discută prof. dr. Mircea Covic, la rubrica Medicina genomică.

Impactul genomicii cancerului în oncologia clinică Lectura articolelor precedente dedicate oncogenomicii permite înţelegerea realizărilor extraordinare din acest nou domeniu în descifrarea mecanismelor moleculare ale bolii canceroase, precum şi a consecinţelor benefice pe care progresul cunoaşterii le-a adus în oncologia clinică. Vom încerca acum o sinteză integratoare a aplicaţiilor practice curente ale oncogenomicii şi o perspectivă a evoluţiei viitoare în acest domeniu. Considerăm însă că este utilă o rememorare a câtorva elemente esenţiale despre oncogenomică, discutate anterior (1–3). Boala canceroasă este o afecţiune genetică complexă, produsă de acumularea unor modificări genetice şi epigenetice, moştenite şi dobândite, în gene multiple; prin aceste evenimente, o clonă celulară capătă un set complet de capacităţi distinctive, definitorii („the hallmarks of cancer“), proliferează intens şi formează o tumoră care evoluează multistadial, creşte necontrolat şi diseminează la distanţă (4). Tumora este un „organ“ complex, alcătuit dintr-un „parenchim“, cu celule specializate heterogene (inclusiv celule stem canceroase şi celule „invazive“), şi o „stromă“ (fibroblaşti asociaţi tumorii, celule endoteliale, celule imune inflamatorii ş.a.) ce formează micromediul tumoral. Tumora evoluează în timp, dobândind o hetero