Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Crin, de la „Huo, Băsescu!“ la garantul Justiţiei

Publicat in Adevarul, luni 7 octombrie 2013 ·

Crin Antonescu, candidatul oficial al USL la alegerile prezidenţiale, şi-a schimbat radical tactica în ultima lună. Liderul PNL vorbeşte despre independenţa Justiţiei, şi-a temperat discursulanti-Băsescu şi s-a repliat în faţa partenerilor occidentali.

„Eu, pur şi simplu, nu vreau să fiu candidat, vreau să fiu preşedintele României şi voi fi“, anunţa, răspicat, Crin Antonescu, la începutul lunii septembrie. Liderul liberal şi-a luat rolul în serios, începând campania de imagine pentru alegerile prezidenţiale de anul viitor cu un mesaj sensibil: lupta pentru independenţa justiţiei.

Decapitarea procurorului Papici a fost prilejul perfect pentru Crin Antonescu să-şi dezvăluie strategia electorală. Purtând pe umeri povara declaraţiilor din vara trecută, când înfiera întreg sistemul juridic din România, Crin Antonescu s-a erijat, peste noapte, în garantul independenţei justiţiei. „Domnul Victor Ponta a vorbit în numele procurorului general, a explicat de ce a fost schimbat Papici, cum era băsist, cum a făcut dosare politice. Este inacceptabil, primul ministru, prin atribuţiile constituţionale, nu poate şi nu are nevoie nici să dea explicaţii, nici să dea mesaje în numele procurorului general“ – a fost mesajul lui Crin Antonescu.

Preşedintele PNL pariază pe Justiţie, riscând chiar relaţia cu premierul Ponta, partenerul său de guvernare. „Victor Ponta trebuie să ştie că oricine, nu doar Traian Băsescu, oricine încearcă să intimideze, să influenţeze sau să controleze procurori sau instanţe în România va avea în mine un adversar la fel de hotărât, la fel de determinat precum l-a avut Traian Băsescu“, a avertizat Antonescu.

În vara anului trecut, pentru liderul liberal lucrurile erau clare, dar diferite: Justiţia era aservită lui Traian Băsescu. „Parchetul, DNA s-au transformat în partide sau comandouri politice. Justiţia nu este ind

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! Echipa România a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum 43 minute
Luptătoarea Kriszta Incze a reuşit să se califice în finala turneului mondial de la Istanbul, la categoria 62 kg și va merge la Paris. La fel luptătoarea Cătălina Axente care și-a câștigat biletul pentru participarea în premieră la o ediţie de Jocur

VIDEO Vot masiv, dar simbolic pentru ca Palestina să devină membru ONU / Ambasadorul Israelului a distrus un exemplar al Cartei ONU cu un tocător de hârtie

HotNews acum o ora
Înfuriind Israelul, o majoritate covârșitoare a Adunării Generale a ONU a hotărât vineri că palestinienii merită statut de membri cu drepturi depline în organizație, acordându-le unele drepturi suplimentare, în timp ce SUA s-au abținut, relatează Re

Kylian Mbappe și-a anunțat plecarea de la PSG: „Duminică va fi ultimul meu meci pe Parc des Princes”

Gazeta Sporturilor acum 34 minute
Kylian Mbappe (25 de ani) a anunțat oficial că se va despărți de PSG la finalul acestui sezon.

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum 2 ore
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 9 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Marcel CIOLACU la șantierul naval din BRĂILA: România produce! Închideți televizoarele….

Gandul acum 3 ore
„România produce!” a spus vineri premierul Marcel Ciolacu, în cadrul vizitei de pe șantierul naval din Brăila. Social-democratul spune că a rămas impresionat de maniera în care cei peste 2000 de salaroați își fac meseria. Vineri, prim-ministrul Marc

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 3 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Cătălin Drulă: Astăzi, Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă au dat liber la hoţie. Pentru PSD şi PNL e mai important să fure, să îşi scape prietenii de închisoare

News.ro acum 3 ore
Liderul USR Cătălin Drulă a afirmat că, preşedintele Klaus Iohannis, şefii PSD şi PNL, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, „au dat astăzi liber la hoţie”, referindu-se la legea promulgată de către şeful statului care dezincriminează faptele de evaziune

Liber la hoție? Evaziunea sub 1 mil. euro nu se mai pedepsește dacă prejudiciul e plătit

Wall-Street.ro acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, Legea privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale, potrivit căreia prejudiciul de sub un milion de euro care este acoperit integral nu se pedepseşte. "În cazu

VIDEO Postul public TV din Italia a publicat din greșeală rezultatele votului național la Eurovision / Cum explică televiziunea gafa

HotNews acum 2 ore
Televiziunea de stat Rai și-a cerut scuze vineri pentru că a dezvăluit din greșeală rezultatele voturilor interne pentru semifinala Eurovision Song Contest, dând vina pe o defecțiune tehnică, relatează Reuters. Televiziunea publica din Italia a publ

Vremea

București
acum

15°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/19°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

10°/21°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/16°
lun.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

8°/15°
lun.

6°/17°
Timisoara
acum

17°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/18°
lun.

9°/21°