Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Merkel despre criză: "Puterea noastră e limitată. Trebuie să fim pregătiţi să ţinem piept propriilor slăbiciuni"

Publicat in Gandul, joi 14 iunie 2012 ·

Cancelarul Angela Merkel susţine că Germania este dispusă să ajute la rezolvarea crizei financiare europene, în ciuda faptului că nu va putea să susţină, pe cont propriu, problemele globale, informează Bloomberg.

Merkel a explicat, în cadrul unui discurs pe care l-a susţinut, joi, în faţa autorităţilor de reglementare de la Berlin, că principalul subiect de discuţie în cadrul reuniunii liderilor lumii de săptămâna viitoare în Mexic va fi criza datoriilor din zona euro. Mai mult, ea a spus şi că Germania, în calitate de "motor de creştere şi ancoră a stabilităţii europene", va fi supusă presiunii de a face mai multe lucruri pentru a ţine piept incertitudinilor.

"Germania îşi va folosi puterile, inclusiv în serviciul Europei şi în serviciul economiei globale", a declarat Merkel. "De ce facem acest lucru? Pentru că noi suntem convinşi că Europa este destinul şi viitorul nostru. Dacă euro eşuează, Europa eşuează. Dar noi ştim, de asemenea, că puterea noastră nu este nelimitată", a mai adăugat cancelarul celei mai mari economii europene.

Merkel va participa la summit-ul G20 care va fi organizat în staţiunea Los Cabos din Mexic, în timp ce grecii vor vota, pe data de 17 iunie, ceea ce ar putea să determine soarta zonei euro.

Cancelarul german: "Motivele pentru boala economiei lumii nu se află cu adevărat în zona euro"

Pe de altă parte, cererea Spaniei pentru obţinerea ajutorului în valoare de 100 de miliarde de euro în vederea salvării băncilor nu a reuşit să reprime problemele pe pieţele financiare de la nivel global.

"Toţi trebuie să fim pregătiţi să ne ţinem piept propriilor slăbiciuni", a declarat cancelarul german. "Acest lucru include reducerea deficitului bugetar al Statelor Unite ale Americii şi faptul că atât China, cât şi celelalte state emergente, trebuie să îşi arate responsabilitatea prin permitarea unei rate de schimb

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 6 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 3 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 3 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 4 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 4 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Statele Unite anunță noi sancțiuni împotriva companiilor care susțin efortul de război al Rusiei

G4Media acum 2 ore
Departamentul de Stat al SUA a anunțat miercuri un nou val de sancțiuni care vizează companii și persoane fizice ruse și străine considerate a fi implicate în efortul de război al Rusiei, transmite Le Figaro. Pe lângă companiile rusești din domeniul

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 9 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Sebastian Burduja, despre candidatura la Primăria Capitalei: Cred că sunt o alternativă pentru schimbare, pentru că faţă de ceilalţi candidaţi din această cursă eu nu am mai fost primar în acest oraş

News.ro acum 3 ore
Candidatul PNL la Primîria Bucureşti, Sebastian Burduja, a declarat, miercuri seară, că el reprezintă alternativa pentru funcţia de primar al Capitalei, deoarece el nu a mai ocupat acest post în trecut. Burduja a subliniat şi că îşi respectă adversa

Ce pensie ar avea Klaus Iohannis, președintele României. A răbufnit și a aruncat pe „masa” o sumă uriașă

Cancan acum 8 ore
Klaus Iohannis a luat decizia! Președintele României şi-a depus cererea de pensionare din învățământ. Câți bani va încasa după o carieră de 42 de ani de predat la catedră? După 27 de ani, postul de profesor de Fizică de la Colegiul Național „Samuel

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

12°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/21°
dum.

10°/23°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

9°/21°
vin.

11°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/21°
Timisoara
acum

11°
joi

11°/22°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°