Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vezi de ce vor să se retragă Forțele Aeriene de la cel mai mare show aviatic

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 17 iulie 2013 ·

După ce a ținut să fie printre principalii organizatori a evenimentului Bucharest Internațional Air Show, mai marii de la Ministerul Apărării se gândesc să nu mai participe pe motiv că nu sunt bani. Asta, după ce s-a început promovarea evenimentului care a fost anunțat oficial, s-au tipărit și lipt afișe în care apar și Forțele Aeriene printre organizatori și chiar s-au trimis invitații din partea celor de la armată.

Cel mai mare show aviatic din România,"Bucharest International Air Show & General Aviation Exhibition 2013", care va avea loc pe Aeroportul Băneasa în perioada 27-28 iulie este organizat, potrivit anunțului oficial, de: Compania Aeroporturi București, Romatsa, Forțele Aeriene Române, care se află în subordinea Ministerului Apărării - minister condus de Mircea Dușa, Aeroclubul României, Romaero și Clubul Sportiv AIBO.

Numai că, mai marii de la Compania Aeroporturi au fost anunțați ieri, scurt și fără explicații, că cei de la armată nu mai participă, potrivit surselor EVZ. Iar astăzi au informat, pe email, că Forțele Aierene nu ar mai paticipa la show din rațiuni economice.

Informația a fost confirmată și de surse din Ministerul Apărării, care au precizat că nu ar mai fi bani pentru a susține această acțiune de pe aeroport, dar și că cei de la Forțele Aeriene Române au de gând să participe la alte două mitinguri aviatice.

Cel mai mare spectacol de aviaţie din România a primit Înaltul Patronaj al Regelui Mihai. Mitingul aviatic va avea loc la sfârşitul săptămânii viitoare, la Aeroportul Băneasa. Casa Regală este invitată de onoare.

Ediţia de anul acesta a celui mai mare spectacol de aviaţie din România marchează Centenarul Aeronauticii Militare şi 90 de ani de la înfiinţarea Aeroclubului României. Momentul a fost marcat şi de Federaţia Filatelică Română, care a emis un plic omagial. Cel mai mare miting internaţional aviactic din Rom

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Macron și Jinping propun un ”armistiţiu olimpic” în toate teatrele de război pe durata desfăşurării JO de vară de la Paris VIDEO

Ziare.com acum 46 minute
Emmanuel Macron şi Xi Jinping, preşedinţii Franţei şi Chinei, au pledat luni, 6 mai, pentru un "armistiţiu olimpic" în toate conflictele din lume pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice de vară de la Paris. Acest armistiţiu ar putea fi, de asemene

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum 41 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 10 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 2 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 2 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 3 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 3 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Superliga: UTA a învins FCU Craiova, scor 3-1, în play-out

News.ro acum 2 ore
Echipa UTA Arad a învins luni, pe teren propriu, scor 3-1, formaţia FCU Craiova, în etapa a opta a play-out-ul Superligii. UTA Arad s-a impus cu 3-1 după ce a condus cu 3-0. Luckassen a deschis scorul în minutul 6, Rareş Pop a făcut 2-0 în minutul 3

NATO, UE şi SUA condamnă exercițiile nucleară ale Rusiei. Rușii au explicat de ce le-au efectuat

Wall-Street.ro acum o ora
NATO, UE şi SUA au calificat drept iresponsabile exerciţiile militare pentru folosirea unor arme nucleare tactice anunţate mai devreme de Moscova, care şi-a motivat această decizie în urma declaraţiilor unor oficiali occidentali şi implicării crescâ

Vremea

București
acum

20°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

20°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
Timisoara
acum

21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°