Nu ştiu cum se face, dar eu mereu descopăr că tot ce e bun astăzi exista şi în interbelic. De curînd mi-am lungit lista de uz personal despre ce aveau interbelicii cu încă două articole importante: chipşii, care atunci se numeau cartofi uscaţi, şi bilanţurile literare anuale. Despre chipşi nu ştiu cît erau de răspîndiţi, cert este că ei există în vechiul caiet de reţete al familiei mele, iar tradiţia de a avea de Anul Nou cartofi uscaţi, s-a păstrat în familie din anii treizeci şi pînă acum, împreună cu instrumentele speciale necesare elaborarii lor manu propria. Cît despre bilanţul literar anual, acesta nu lipsea din revistele interbelice. Oricît de incomplet şi oricît de subiectiv în selecţie, un asemenea bilanţ e de real folos pentru criticii şi istoricii literari, dar şi pentru memoria tot mai capricioasă a cititorilor de azi. În comunism, cînd orice privire înapoi era interzisă, mai ales scriitorilor, iar lozinca “tot înainte” ţinea loc de trecut, asemenea bilanţuri au dispărut. Astăzi ele reapar pe ici, pe colo şi este posibil să se reimpună.

Dacă şi anii literari sînt, asemenea celor biblici, “slabi” şi graşi”, anul cărţilor 2003 a fost cu siguranţă unul gras, pleznind, cum se spune, de sănătate. O avalanşă de titluri vizibile, de autori vizibili, de reeditări minunate şi traduceri de excepţie va face dificilă sarcina juriilor care acordă premii pe 2003. Amintesc, în fugă, doar cîteva nume şi doar cărţile importante pe care le-am avut în mînă şi le-am citit. Aş începe cu două reeditări spectaculoase: Gellu Naum, Zenobia şi Cărţile cu Apolodor, la care trebuie adăugată antologia datorată lui Ion Pop, Inventatorul iubirii de Gherasim Luca şi volumele bibliofile ale lui Petru Creţia. Romancierii s-au întors: Gabriela Adameşteanu cu Întîlnirea, Ştefan Agopian cu Fric, Mihai Zamfir cu Fetiţa şi, nu cel de pe urmă, Cum se face, romanul lui Mircea H