În 14 ani de activism prea activ, am adunat câteva duzine de vize, încercând să fiu utilă Moldovei, prin ceea ce am făcut, lucrând în sectorul asociativ. Am tot soiul de vize. Şi una, cu totul deosebită: pentru 7 luni în România. În România mea.

Allegro

Sunt de la sudul Basarabiei, nepoată a unor bunici care-mi legănau copilăria pe undele Europei Libere şi vocea lui Hurezeanu, capt(ur)ată pe furiş, în întuneric. Altfel, decât româneşte nu ştiu să simt, de-aia scriu azi, aici.

Fiicele mele nu ştiau încă să lege bine propoziţiile când cântau cât le ţineau coardele vocale “Noi suntem români!”, spre deliciul tuturor, şi tristeţea mea. Zâmbeam trist, învinuindu-mă de acest adevăr “ne-documentat”. Mă culpabilizam pentru faptul că din preamulta-mi principialitate am decis să amânăm redobândirea cetăţeniei româneşti, cu intenţia de a nu trivializa acest proces, reducându-l la singurul beneficiu de a călători, aşa cum mulţi moldoveni, ruşi, ucranieni şi găgăuzi au facut şi mai fac, în acest context politic. Am decis pentru mine, şi apoi, împreună cu soţul, că vom atribui acestui proces, valoarea şi responsabilitatea pe care o merită şi astfel, vom depune actele abia după ce va fi semnat Acordul de Asociere RM – UE, şi în special, componenta ce ţine de libera circulaţie, precum şi Acordul de liberalizare a vizelor. „O decizie onorantă” – ziceau unii, puţinii. „O tâmpenie” – au zis cei mulţi, şi au avut dreptate.

Adagio

Mi-am făcut studiile de masterat în domeniul psihologiei la Cluj, iar în anul 2007 am decis să fac o specializare în acest domeniu, înscriindu-mă la un program de studiu de tip modular, la Asociaţia de Psihoterapie de Familie şi Cuplu din Iaşi, pentru a deveni psiholog psihoterapeut cu drept de liberă practică. Am absolvit cu succes această formare în 2012, când am obţinut Atestatul de liberă practică de la Colegiul Psihologi