Munca si talentul sunt doua notiuni care nu fac, din pacate, de cele mai multe ori, casa buna. Iar la romani, cel care prisoseste este talentul, manifestat adesea sub forma unei usurinte in a manui si a transmite. Cat despre munca...
Exceptiile de la regula conform careia - pentru un muzician de la noi, cel putin - este de ajuns sa "fii bun" la ceea ce faci si restul ii priveste pe altii sunt rare. De aceea, atunci cand avem sansa de a vedea la lucru un artist care a inteles corect care este locul sau si al artei sale in societate, asa cum este violonistul, profesorul, muzicianul Sherban Lupu, nu avem decat sa ne bucuram.
Gandurile de mai sus mi-au revenit cu ocazia prezentei lui Sherban Lupu in postura de solist alaturi de Orchestra Filarmonicii "George Enescu" si de dirijorul Urs Schneider in Concertul pentru vioara si orchestra de Alban Berg. Admirand darul acestui artist de a "trece rampa" cum spun actorii, reusind sa faca din emotie numitorul comun al muzicii pe care o interpreteaza, indiferent de epoca sau stilul in care a fost scrisa, nu am putut sa nu corelez incantarea provocata de actul sau artistic cu amintiri personale, subiective, legate de vizitele mele la Champaign-Urbana, locul unde Sherban Lupu este profesor de mai bine de 25 de ani la facultatea de muzica a vestitei University of Illinois.
Fire nu doar talentata, ci si foarte, mai ales, muncitoare, neastamparata chiar, Sherban Lupu nu se impaca nici o clipa cu conditia in aparenta calduta de tenure - adica de profesor pe viata la renumita universitate mai sus amintita. Si asta pentru ca domnia sa a inteles de mult ca pe langa multele obligatii care tin de arta sa, artistul trebuie sa provoace neincetat noi si noi evenimente care sa atraga publicul, ridicandu-l astfel si pregatindu-l pentru viitoarele programe de concert. Pentru acest crez, Sherban Lupu nu precupeteste ni
