Într-o singură zi, mii de persoane au ajuns să susţină un protest online împotriva ideii că Timişoara poate rămâne fără clinică de psihiatrie, iar bolnavii să ajungă pe străzi.
Vestea că singura clinică de psihiatrie din Timişoara riscă să fie desfiinţată a stârnit un val de rumoare în partea de vest a ţării. Mai multe persoane publice, alături de blogări, au pornit o campanie pentru salvarea clinicii şi atragerea unui semnal de alarmă asupra situaţiei anormale. Într-o singură zi, sute de persoane au fost de acord cu ideea că situaţia de la Clinica „Eduard Pamfil" nu e normală.
Psihiatria din Timişoara nu are unde să se mute
Clădirea în care funcţionează instituţia a fost revendicată în instanţă şi, ulterior, retrocedată foştilor proprietari. Anul viitor, clinica va fi evacuată, dar autorităţile au găsit un alt sediu. Problema e că noul sediu stă să se dărâme şi e insalubru. Există şi bani pentru reamenajarea spaţiului, dar cei de la Consiliul Judeţean Timiş sunt prinşi în birocraţie. Astfel, niciun pas nu a fost făcut până acum pentru ca imobilul aflat la intrarea în localitatea Giroc să fie transformat într-un loc unde să poată funcţiona o instituţie de acest tip.
Printre cei care au decis să se implice în campanie se află şi realizatorul tv Dan Radoslav. "Nu am putut să stau cu mâinile în sân şi să văd cum se întâmplă o nenorocire. Am să mă implic până când problema va fi rezolvată. Primul pas a fost filmarea unui clip de patru minute pentru această campanie. Situaţia e extrem de gravă, dar o implicare a societăţii civile poate schimba lucrurile", a spus jurnalistul.
Şi blogării din Timişoara au răspuns apelului. "Aceasta nu e o campanie de strâns fonduri, ci o încercare de conştientizare a Consiliului Judeţean Timiş - de care aparţine Clinica de Psihiatrie Eduard Pamfil - să pună mâna pe clădiri şi să le renoveze, pentru că mai