Zece femei din Camerun au fost arestate pe motiv că ar fi lesbiene. Acestea sunt încarcerate în Ambam, la 300 de kilometri de sudul capitalei, Yaounde, scrie Daily Mail.
În statul vest-african relaţiile între persoane de acelaşi sex sunt considerate infracţiune, iar pedeapsa variază între şase luni şi cinci ani de închisoare, la care se adaugă şi o amendă.
Fondatoarea Asociaţiei care apără drepturile homosexualilor din Camerun, Alice Nkom, spune că deţinuţii sunt adesea torturaţi la secţiile de poliţie şi obligaţi să mărturisească ce au făcut.
Arestarea celor zece vine după ce un alt stat african, Liberia, şi-a întărit legislaţia împotriva homosexualilor. Decizia aparţine senatoarei Jewel Taylor, care a înaintat săptămâna trecută un proiect de lege ce interzice mariajul între persoanele de acelaşi sex şi face din homosexualitate o infracţiune foarte gravă, pedepsită cu până la zece ani de închisoare.
"Căutăm doar să întărim legislaţia existentă. Presa a spus că vreau să introduc pedeapsa cu moartea pentru cei care au relaţii cu persoane de acelaşi sex. Nu am zis asta. Vreau o lege care să încadreze homosexualitatea în categoria infracţiunilor extrem de grave", a declarat Taylor.
Legea actuală situează homosexualitatea în rândul delictelor minore, care se pedepsesc cu până la un an de închisoare. Noul proiect este privit cu scepticism de restul oficialilor şi va fi dezbătut săptămâna viitoare în Senat. Dacă va trece de Senat, legea va trebui să primească şi aprobarea preşedintelui Ellen Johnson Sirlea, care spune că nu va semna aşa ceva.
Archie Ponpon, preşedintele Mişcării pentru apărarea drepturilor homosexualilor şi lesbienelor din Liberia, spune că familia sa a fost atacată de cei care nu sunt de acord cu relaţiile între persoane de acelaşi sex. Casa mamei lui a fost incendiată, iar o altă membră a