În Rosetti, lumina alunecă dintr-o parte, peste faţada sediului PNŢCD. E linişte şi pustiu. Un portar abătut stă pe un scaun, la intrare, cu tâmplele prinse-n podul palmelor. Îl întreb dacă pot intra şi încuviinţează vag, fără cuvinte.

Aproape singur, trupul neînsufleţit al seniorului stă pe catafalcul amplasat în holul central al sediului PNŢ, odihnindu-se sub privirile lui Maniu, Mihalache, Coposu şi Raţiu.

Alături de sicriu, în carne şi oase, cu totul, vreo zece cetăţeni: câţiva tineri, vreo trei-patru mai în vârstă, apoi Victor Ciorbea vorbind cu cineva, Paul Lăzărescu, fost coleg de generaţie şi director, după '90, al ziarului "Dreptatea", precum şi poetul şi prozatorul Pan Izverna, publicist la acelaşi ziar de partid. Dincolo de catafalc, pe geamurile uşii care dă spre curte, se văd printre coroane, trepiedele camerelor de luat vederi, mişcare, cetăţeni.

Fiecare cu ale lui

Nimeni nu pare să aibă o legătură directă cu seniorul. Frânturi de frază ale celor prezenţi dezgroapă alţi morţi. "O mârşăvie domnule, să aduci oameni la conducere, care nu-s de-ai noştri", şopteşte un activist vechi în urechea altuia. "Ce prostie, să laşi toate uşile deschise. Lasă una - vezi cine vine, vezi cine pleacă. Păi aşa...", spune, vigilentă, o doamnă blondă, trecută de 60. "Ce zici că le-am spus să pună pânze negre peste uşi?! Nu zici nimic. Păi nu-i normal să le acoperim, dacă sunt din oglinzi?", se felicită o doamnă înaltă, în prezenţa unuia care face socoteli la bani, într-un dosar.

Amintiri vechi

"L-am cunoscut în `45, la organizaţia de tineret. Eu eram la tineretul universitar. El, la tineretul naţional", îmi spune Paul Lăzărescu. "Era un om dinamic, avea idei. Ne-am mai întâlnit în timp. Apoi am colaborat, după revoluţie, la partid", povesteşte el despre vechiul său camarad. Îl întreb ce mai ştie de colegii de generaţie: Ţe