Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mihai Tănăsescu: România a avut 46.000 de proiecte de infrastructură în 20 de ani

Publicat in Capital, miercuri 27 octombrie 2010 ·

România a avut, în ultimii 20 de ani, 46.000 de proiecte de infrastructură, care aveau costuri totale de zeci de miliarde de euro, dar puţinii bani aprobaţi pentru investiţii nu au fost cheltuiţi în niciun an, a declarat, miercuri, reprezentantul României la Fondul Monetar Internaţional, Mihai Tănăsescu, fost ministru de finanţe, prezent la masa rotundă 'România încotro? Cum să redăm încrederea?'.

'În execuţia bugetară, în fiecare an, România a cheltuit mai puţini bani decât cei care fuseseră aprobaţi, deşi aceştia erau sub nivelul investiţiilor necesare', a subliniat reprezentantul României la FMI.

Motivul pentru care România nu a reuşit să utilizeze fondurile pentru investiţii pe care le aprobase Parlamentul a fost acela că nu s-au stabilit priorităţile în domeniul infrastructurii.

'Pentru 2011, când există mult mai mulţi bani decât în 2010, trebuie stabilit un număr de proiecte care să poată fi urmărite şi finalizate. Mesajul este că trebuie să fim în stare să identificăm resursele proprii, să atragem resursele gratuite care ne aşteaptă şi care sunt în valoare de zeci de miliarde de euro şi să ne definim acele priorităţi pe care România le poate duce la bun sfârşit în termen de cinci ani, indiferent de ciclurile electorale care vor veni', a spus Mihai Tănăsescu, adăugând că numai aşa se poate reconstrui încrederea de care are nevoie România.

SURSA: Agerpres

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Spitalul Foişor, noi date despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Situaţia este staţionară. Starea generală se ameliorează uşor

News.ro acum 26 minute
Starea generală a actorului Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, se ameliorează uşor, transmit reprezentanţii Spitalului Foişor, unde acesta este internat. ”Evaluar

Evaluarea Națională clasa a II-a 2024. Ce subiecte au primit elevii

HotNews acum 12 minute
Elevii din clasa II-a au susținut luni, 13 mai, Evaluarea Națională (EN) la limbă și comunicare - scris. Subiectul a constat în două exerciții, iar timpul de rezolvare alocat a fost de 30 de minute. Elevi la școalăFoto: Shutterstock Examenul a avut

PROTEST în fața GUVERNULUI / BNS: Lucrătorii din România nu mai vor să fie cobaii experimentelor fiscale!

Gandul acum 8 minute
Câteva sute de persoane din Blocul Național Sindical și cele 29 de federații afiliate protestează în fața Palatului Victoria, luni. Aceștia cer o reformă fiscală urgentă. La ora 12.00, protestatarii vor pleca în marș către Ministerul Economiei, Antr

Boala care i-a furat unui băiețel de 6 anișori zâmbetul și libertatea de a se juca

HotNews acum 11 minute
Într-o lume în care medicina modernă, tehnologia și progresul par să fi învins multe boli, viața unui copil de numai 6 anișori este pusă în pericol. Uneori, realitatea este mult mai crudă decât ne-am aștepta, iar bătăliile în care suntem aruncați ne

FOTO: Mai multe organizații sindicale protestează în fața Guvernului și cer reducerea fiscalităţii pe muncă

Wall-Street.ro acum 57 minute
Blocul Naţional Sindical (BNS) şi cele 29 de federaţii afiliate protestează în faţa Guvernului României solicitând reducerea fiscalităţii pe muncă. Sindicaliștii atrag atenția că niciun stat membru al UE nu are o sarcină fiscală asumată de angajat a

Lovitura pregătită de Apple: acord cu OpenAI pentru a pune ChatGPT pe iPhone!

Gandul acum 4 minute
Gigantul în telecomunicații Apple a ajuns la un acord cu OpenAI pentru a utiliza tehnologia acestui startup pe iPhone, ca parte a unui efort mai amplu de a aduce funcții de Inteligență Artificială pe dispozitivele sale. Informația a fost publicată d

Există șanse de împăcare? Sebastian Dobrincu a rupt tăcerea și a vorbit despre despărțirea de Ioana Ignat: „Nu îmi stă în fire să îmi discut intimitățile”

Cancan acum 50 minute
O nouă despărțire a avut loc recent în showbiz-ul românesc. De această dată, Ioana Ignat și Sebastian Dobrincu au fost cei care și-au spus adio și au decis că este mai bine să meargă pe drumuri separate. De ceva vreme se specula că ar exista problem

Război în Gaza, ziua 219. Antony Blinken: O ofensivă la Rafah nu ar elimina Hamas

Press Alert acum 27 minute
O ofensivă majoră a Israelului la Rafah ar provoca „haos” şi „anarhie”, fără a elimina Hamas, au avertizat duminică SUA, menţinând presiunea asupra aliatului lor în război, relatează AFP. Planul luat în considerare în prezent de Israel la Rafah „ris

Trafic oprit pe A3 Cheţani – Câmpia Turzii pentru desfăşurarea unui exerciţiu militar

Radio Mures acum o ora
Traficul rutier va fi oprit în această după-amiază pe autostrada A3 Cheţani – Câmpia Turzii pentru desfăşurarea unui exerciţiu NATO. Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că între orele 17,00 – 20,00, circulaţia

Israelul şi România au semnat un acord de furnizare de grâu în situaţii de urgenţă

G4Media acum 2 ore
În ideea consolidării securităţii alimentare a Israelului, ministrul Agriculturii, Avi Dichter, a semnat, duminică, la Bucureşti, un memorandum de înţelegere cu privire la furnizarea de grâu în situaţii de urgenţă, informează agenţia de presă TPS, t

Vremea

București
acum

15°
lun.

9°/17°
mar.

12°/17°
mie.

7°/18°
joi

11°/19°
Iasi
acum

14°
lun.

6°/15°
mar.

6°/14°
mie.

7°/16°
joi

10°/17°
Constanta
acum

13°
lun.

10°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

5°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

16°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/19°
joi

9°/21°