Echipa din “Ştefan cel Mare” are iarăşi probleme cu disciplina. Antrenorul nu respectă indicaţiile jucătorilor.

Una dintre condiţiile armoniei în fotbalul profesionist este ca antrenorul şi titularii să aibă acelaşi impresar. Sau măcar impresarii lor să fie rude între ei. Sau să lucreze la aceeaşi firmă. Nu este o condiţie obligatorie, dar asta e tendinţa: tehnicienii să se prezinte la echipă cu o viziune şi cu un pachet de fotbalişti corespunzători acestei viziuni.

Bonetti a venit înarmat numai cu susţinerea lui Nicolae Badea. De unde şi disidenţa spontană pe care a întîmpinat-o la investire. S-a trezit în situaţia de a lucra cu materialul clientului. Şi clientul, şi “materialul” uman din lotul alb-roşu traversează o perioadă mai confuză în privinţa rolului în club. De aceea, acţionarii îi contestă alegerile tactice, iar jucătorii nu numai că nu-l ascultă, dar îl şi ceartă. Îl acuză că pozează în fotomodel, în loc să pozeze în antrenor.

Ciobotariu a trecut şi el prin aceleaşi furci polemice, a întîmpinat şi el rezistenţă din partea “materialului”. Aparent, s-ar spune că e problema tehnicienilor, de vreme ce nu reuşesc să se impună în faţa vestiarului. Sînt fie prea tovarăşi cu fotbaliştii, fie prea duri cu ei. Nu reuşesc să găsească nici o cale de comunicare cu jucătorii şi asta se vede în sinusoida din evoluţia echipei.

După derby, unul dintre acţionarii dinamovişti s-a plîns că “nu-şi explică ce-a vrut antrenorul”. Nici nu contează ce-a vrut. Mai greu e de aflat ce vor, de fapt, jucătorii lui Dinamo? Parafrazînd uzatul slogan, ei se fac că dau cu piciorul în minge, acţionarii se fac că nu înţeleg ce-a vrut antrenorul.

Antrenorul înţelege şi se enervează. Atît. Bonetti are limitele lui în ceea ce priveşte nuanţele limbii române. Nici cu DEX-ul în mînă, nu ar fi în stare să spună “bă, fraiere!” destul de convingător. Dar de înţeles, înţ