Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GALERIE FOTO Liceenii de la Economic au dat piept pentru prima data în viaţa lor, cu un angajator

Publicat in Adevarul, joi 5 aprilie 2012 ·

Tinerii fără prea multă experienţă care sunt la câteva aruncături de băţ de susţinerea Bacalaureatului, au primit un ajutor din partea AJOFm care a organizat Bursa Absolvenţilor, la Liceul Economic. Este foarte greu, spun angajatorii, să oferi un job unui elev de-abia ieşit de pe băncile şcolii, în condiţiile în care nu are nici măcar câteva săptămâni de practică.

Bursa organizată de AJOFM în colaborare cu Liceul Economic a fost una virtuală. Ca la orice bursă a locurilor de muncă, elevii şi-au completat mai întâi CV-ul, după care s-au prezentat în faţa angajatorilor. “ Mi s-a spus că domiciliul meu este foarte departe de domicliul lor, unde au ei pensiunea respectivă, dar cu toate acestea mi-au dat speranţe. Am lucrat câteva săptămâni la un o unitate. Doar asta este experienţa mea”, ne-a spus Adelina.

Angajatorii pot trece peste lispa de experienţă solidă, dacă un candidat cunoaşte foarte bine teoria şi îşi doreşte să muncească. “Dacă ar fi, pe lângă experienţa pe care o are, un bun cunoscător în ale meseriei, să se priceapă bine, să nu pornim chiar de la zeor, cum să nu, îl angajăm!”, ne-a declarat Gabriela Neguţ angajator.

Aceasta nu este prima bursă virtuală organizată de Liceul Economic din Târgovişte în colabotrare cu AJOFM Dâmboviţa. Chiar dacă este o bursă virtuală a locurilor de muncă, angajatorii au recrutat de multe ori salariaţi din rândurile elevilor. “Chiar dacă este o simulare, ea se finalizează şi cu câteva angajări, pe de o parte, pentru că intereseul elevilor noştri este foarte ridicat, şi pe de altă parte că anagajatorii constată că sunt elevi bine rpegătiţi care merită să fie angajaţi”, ne-a spus Suzana Ilie, directoarea Liceului Economic din Târgovişte.

Liceul Economic pregăteşte viitori bucătari, ospătari, comercianţi, vanzători, recepţioneri, tehnicieni în economice, în turism, în achizitii, în adminis

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Alertă de inundaţii în România. Râuri din 12 judeţe, sub Cod galben până la miezul nopţii

Mediafax acum 47 minute
Sunt vizate râuri din judeţele Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Ilfov, Ialomiţa,Buzău, Suceava, Neamţ, Harghita, Bacău, Botoşani şi Iaşi. Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 24 de ore, ca urmare

UPDATE- Vladimir Putin a preluat pentru a cincea oară funcţia de preşedinte al Federaţiei Ruse. Ceremonia de învestire a început pe lapoviţă. Putin a depus jurământul şi apoi a promis că Rusia va trece „cu onoare” prin „perioada dificilă, de etapă” - FOTO

News.ro acum 22 minute
Vladimir Putin a preluat marţi funcţia de preşedinte al Rusiei pentru a cincea oară, ceremonia solemnă având loc la Kremlin la ora prânzului, iar în alocuţiunea rostită imediat după învestire liderul rus, aflat la putere de un sfert de secol, a făcu

HUNEDOARA. Tânăr înjunghiat și lăsat să agonizeze pe stradă, în Vulcan

Gandul acum 40 minute
Incident șocant petrecut în orașul Vulcan, din județul Hunedoara. Un tânăr este în stare critică la spital după ce a fost înjunghiat în zona inimii și lăsat să agonizeze pe o stradă din localitate. Între timp, atacatorul a fost reținut de oamenii le

Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, calificaţi la Jocurile Olimpice

Gazeta Sporturilor acum o ora
Jucătorii de tenis de masă Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris.

Serviciile poloneze anunţă că au găsit dispozitive de ascultare în sala în care trebuia să se reunească guvernul

News.ro acum 22 minute
Serviciile speciale poloneze au găsit şi demontat dispozitive de ascultare într-o sală în care urma să se reunească, marţi, consiliul de miniştri, a declarat purtătorul de cuvânt al coordonatorului serviciilor speciale, relatează Reuters. "Serviciul

Polițiștii locali vor protesta miercuri în fața Guvernului. Care sunt principalele revendicări

HotNews acum o ora
Federația Națională a Sindicatelor Unite din Poliția Locală România, afiliată la Blocul Național Sindical, a anunțat că va organiza, miercuri, 8 mai, un miting de protest în fața Guvernului, între orele 10 și 13, a anunțat BNS într-un comunicat de p

Cel puţin 10 persoane, ucise sau rănite într-un atac comis într-un spital din China

Adevarul acum 42 minute
Un atac comis marţi într-un spital din provincia chineză Yunnan (sud-vest) s-a soldat cu cel puţin 10 morţi sau răniţi, a anunţat media de stat chineze, care nu a precizat natura atacului, transmite France Presse.

Sindicaliștii din Poliția Locală protestează în fața Guvernului pentru că nu primesc sporuri de muncă în weekend și sărbători legale

Ziare.com acum 33 minute
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, 8 mai, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /10

Burduja cere fotografii cu Bucureştiul pe care Nicuşor Dan „refuză să îl vadă”

Mediafax acum o ora
„Tuturor bucureştenilor, din toate colţurile oraşului. Haideţi să îi arătăm primarului Nicuşor Dan Bucureştiul de care fuge. Nicuşor Dan spune că nu a văzut un şobolan în aproape patru ani de mandat. La fel, primarul Capitalei nu pare să aibă cunoşt

Vremea

București
acum

26°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

24°
mar.

13°/26°
mie.

8°/16°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

23°
mar.

12°/23°
mie.

12°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

13°/21°
mie.

10°/15°
joi

8°/13°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

22°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°