Mesajul a fost trimis. Multumesc!

The Telegraph: Un nou val de imigranţi români şi bulgari

Publicat in Puterea, joi 15 august 2013 ·

Potrivit unor cifre care oferă prima dovadă a afluxului de imigranţi din cele două ţări, numărul românilor şi bulgarilor din Marea Britanie a crescut cu mai mult de un sfert în trei luni, chiar înainte de ridicarea controalelor la frontieră, începând de anul viitor, relatează The Telegraph, în ediţia sa on-line.

Numărul lucrătorilor imigranţi din România şi Bulgaria era de 141.000 la sfârşitul lunii iunie, o creştere cu aproape 26% faţă de cifra de 112.000 înregistrată la sfârşitul lunii martie. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, majorarea a fost de 35%, notează The Telegraph.

Unii comentatori susţin că această creştere anticipează faptul că cetăţenii din cele foste două ţări din Blocul Estic vor veni în Marea Britanie în număr şi mai mare când, la 1 ianuarie, vor avea acces la piaţa muncii din Regatul Unit.

Cifra oficială a posibililor noi imigranţi

Miniştrii au refuzat în mod repetat să ofere o cifră privind posibilul aflux, deşi ambasadorii celor două ţări le-au transmis parlamentarilor în prima parte a anului că se aşteaptă ca alţi 35.000 de imigranţi să vină în Marea Britanie în 2014. Cifrele publicate acum de Biroul Naţional de Statistică arată că 37.000 lucrători români şi bulgari au venit în Marea Britanie din luna iunie a anului trecut, ceea ce indică faptul că cetăţenii celor două ţări o iau înaintea eliminării restricţiilor începând de anul viitor, mai scrie The Telegraph.

Această creştere semnificativă nu pare să fi fost cauzată de fluctuaţiile sezoniere, deoarece în aceaşi perioadă, martie-iunie, din 2012 numărul a crescut cu doar 7.000.

Andrew Green, preşedinte MigrationWatch, care a estimat că 50.000 de români şi bulgari vor veni în fiecare an în următorii cinci ani, a spus: "Această creştere de peste o treime a numărului de lucrători români şi bulgari în Regatul Unit în ultimul an reprezintă o creştere s

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O fetiţă de 4 ani care a sărit în faţa unei maşini, la Orăştie, a murit la scurt timp la Spitalul de copii din Timişoara/ Poliţiştii au deschis o anchetă

News.ro acum 43 minute
O fetiţă de patru ani din Orăştie, lăsată nesupravegheată, a sărit în faţa unei maşini, fiind grav rănită. Copila a fost dusă de urgenţă la spitalul din localitate, apoi transferată la Spitalul de Copii din Timişoara, unde a murit. Poliţiştii au des

Copilul pelestinian salvat din burta mamei decedate a murit în spitalul din Gaza. „Familia este complet distrusă”

Ziare.com acum 50 minute
Un copil palestinian prematur salvat din pântecele mamei sale la scurt timp după ce femeia a fost ucisă într-un atac aerian israelian a murit, a declarat unchiul copilului, conform The Guardian. Sabreen Jouda a murit joi într-un spital din Gaza, dup

Blinken afirmă că SUA au văzut dovezi că China încearcă să influenţeze viitoarele alegeri din SUA

News.ro acum 2 ore
Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat că SUA au constatat existenţa unor dovezi ale încercărilor chineze de a „influenţa şi, probabil, interfera” cu viitoarele alegeri din Statele Unite, în pofida angajamentului anterior al liderului

O stradă din centrul Clujului s-a prăbușit. Traficul a fost restricționat

Ziare.com acum o ora
O alunecare de teren s-a produs pe o stradă din Cluj-Napoca, fiind afectată una dintre benzi, pe o lungime de 20 de metri. Traficul auto a fost restricţionat, iar zona este monitorizată de echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi P

SUA anunță un ajutor militar de 6 miliarde de dolari pentru Ucraina. Va permite Kievului să „stabilizeze prima linie” VIDEO

Ziare.com acum o ora
Lloyd Austin, ministrul american al Apărării a anunţat vineri, 27 aprilie, o nouă componentă de asistenţă militară pentru Ucraina în valoare de şase miliarde de dolari, într-un moment în care Washingtonul încearcă să recupereze întârzierile în livră

GALERIE FOTO Proteste pro-palestiniene în campusurile universitare din SUA

Mediafax acum 58 minute
Sute de persoane au fost arestate în această săptămână după ce mai multe şcoli au chemat poliţia în urma protestelor. Administratorii universităţilor se confruntă cu o presiune tot mai mare din partea legislatorilor pentru a ţine în frâu protestele.

Regele Charles al III-lea îşi reia începând de marţi activităţile publice, după mai multe săptămâni de repaos, din cauza unui cancer

News.ro acum 10 ore
Regele Charles al III-lea se pregăteşte să-şi reia activităţile publice - începând de săptămâna viitoare -, în contextul în care medicii săi consideră ”foarte încurajatoare” progresele stării sale de sănătate după ce s-a anunţat că suferă de cancer,

Costin Amzăr, plin de amărăciune după Dinamo - Voluntari: „Suntem blestemați!”

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Costin Amzăr (20 de ani), fundașul stânga al „câinilor roșii” a avut un discurs al damnării la finalul meciului - , scor 1-1.

Zeljko Kopic își asumă răspunderea după Dinamo - Voluntari, 1-1: „Am făcut tot ce am putut, dar nu am câștigat!”

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Zeljko Kopic, antrenorul „câinilor roșii”, și-a exprimat dezamăgirea la finalul meciului - , scor 1-1, partidă care menține gruparea pe locul 15 retrogradabil direct și la finalul etapei a 7-a din play-out-ul Superligii.

UPDATE - CFR SA: Întârziere de 310 minute pentru un tren Piteşti-Bucureşti Nord/ Locomotiva s-a defectat şi s-a staţionat 191 de minute până a ajuns alta/ CFR Călători: Călătorii nu au ajuns în 300 de minute la Bucureşti, ci într-un timp rezonabil

News.ro acum 9 ore
Trenul RE 13211 care circulă pe ruta Piteşti-Bucureşti Nord a ajuns, vineri seară, la destinaţie, cu o întârziere de 310 minute, după ce locomotiva s-a defectat, afirmă reprezentanţii CFR SA, care au explicat că locomotiva de ajutor a fost aşteptată

Vremea

București
acum

12°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

12°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

13°
sâm.

12°/14°
dum.

12°/18°
lun.

13°/15°
mar.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

10°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°