Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fără eroare

Publicat in Gazeta Sporturilor, sâmbătă 17 octombrie 2009 · ·

Şefii Timişoarei nu concep un pas greşit cu nemţenii, altfel anunţă sancţiuni drastice

Timişoara a avut două săptămîni la dispoziţie pentru a rezolva problemele debutului de sezon. Contra Ceahlăului, patronul Marian Iancu nu concepe altă variantă decît victoria. "Sîntem condamnaţi să învingem şi cred că vom învinge. Ştiu că probabil se simte o anumită oboseală pentru aceia care au fost covocaţi la echipele lor naţionale, dar trebuie să ne mobilizăm. Sîntem obligaţi să luăm cele trei puncte ca să nu ne rupem de plutonul fruntaş", a spus Iancu.

Şi directorul general al bănăţenilor, Gheorghe Chivorchian, aşteaptă preluarea şefiei în Liga 1. "Cu un rezultat pozitiv sper să trecem pe primul loc al clasamentului după această etapă. Pe băieţi i-am simţit foarte motivaţi. Adversarul trebuie respectat dacă vrei ca totul să se termine cu bine. Ceahlăul este echipa cu cea mai mică medie de vîrstă din campionat, dar are jucători de calitate. Tocmai de aceea poţi să îi prinzi şi într-o zi cînd joacă foarte bine", a atenţionat Chivorchian.

"Nu am nici o emoţie în direcţia arbitrajului. Nu cred că îşi permite cineva luxul, nici măcar să greşească. Nu cred că se pune problema"

Marian Iancu, patron Poli

FLASH

La discuţii cu autorităţile

După ce a lansat două propuneri oficiale către autorităţi pentru prelungirea contractelor de asociere pe încă trei ani, Iancu vrea să aibă o discuţie directă. "Săptămîna viitoare o să fiu la Timişoara şi vreau să discut cu reprezentanţii autorităţilor. Noi nu vrem mai mult decît iniţial, nu facem rabat de la obiective, vreau doar să ştiu pe ce mă bazez în continuare. Cred că ne vom înţelege, chiar nu simt lucruri negative", a spus Iancu, care solicită Consiliului Local şi celui Judeţean 3,5 milioane de euro anual.

Aşteptări de la Curtean

Neinclus

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Germania acuză Rusia de un atac cibernetic "intolerabil": ”Vor exista consecințe”

Ziare.com acum 33 minute
Germania a acuzat vineri, 3 mai, hackerii ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic „intolerabil” împotriva membrilor Partidului Social-Democrat şi a avertizat că acesta nu va rămâne fără consecinţe, relatează AFP. Ministra germană de externe,

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 2 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Vinerea Mare Ce zi importantă este pentru credincioși în calendarul ortodox, 3 mai 2024?

Ziua Constanta acum 2 ore
În Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.H

Israelul anunţă moartea unui ostatic în Fâşia Gaza

News.ro acum o ora
Un ostatic israelian reţinut în Fâşia Gaza de la atacurile Hamas din 7 octombrie 2023 a fost declarat mort, au anunţat vineri dimineaţă autorităţile israeliene şi rudele sale, relatează AFP. Dror Or, în vârstă de 49 de ani, era reţinut în Fâşia Gaza

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 2 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

Astăzi este Vinerea Mare, cea mai tristă zi a omenirii

Radio Mures acum 35 minute
Creștinii ortodocși și greco-catolici parcurg împreună cu Iisus Hristos Patimile Mântuitorului. După judecata și condamnarea nedreaptă la moarte, biciuirea, încoronarea cu spini și ocara venită din partea propriului popor, astăzi se comemorează moar

Război în Gaza, ziua 209. Hamas dă de înţeles că ar putea accepta un armistiţiu

Press Alert acum o ora
Foto: arhivă Reprezentanții Hamas sugerează că ar putea accepta un armistițiu. Ei analizează propunerea făcută în cadrul negocierilor de pace de la Cairo. O delegație a Hamas va merge în Egipt pentru a purta discuții. Un lider Hamas a declarat joi c

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 10 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

De ce palestinienii se pot baza pe studenţii americani, dar nu şi pe aliaţii arabi pentru a le susţine cauza prin proteste

News.ro acum 2 ore
Palestinienii poate că sunt mulţumiţi să vadă campusurile universitare americane izbucnind indignate faţă de ofensiva Israelului în Gaza, dar unii din enclava măcinată de conflict se întreabă, de asemenea, de ce nu au loc proteste similare şi în ţăr

Taiwanul a detectat 26 de avioane și 5 nave chineze în jurul insulei

HotNews acum 2 ore
Ministerul Apărării din Taiwan a anunţat vineri că a detectat 26 de avioane şi cinci nave chineze în jurul insulei în ultimele 24 de ore, transmite AFP, preluată de Agerpres. Piloți taiwanezi fugind pentru a decola cu avioane de luptă ale țăriiFoto:

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°