* interviu cu Vanesa Dragu şi Gabriela Pârliţeanu, adolescentele din "Omul pernă"
"Omul pernă'', piesa a cărei premieră a umplut Sala Teatrului "Maria Filotti", a suferit câteva modificari în rândul distribuţiei. Tinerii figuranţi ne încântă şi în prezent, cu câteva mici schimbări.
Eliza Turtoi şi Georgiana Nedelcu au renunţat la piesă, din diferite motive. Ele au fost înlocuite de două fete care dansează la fel de bine "Gagain" şi cântă la fel de bine "Sweet Dreams". Se numesc Vanesa Dragu şi Gabriela Pârliţeanu şi au 15, respectiv 16 ani, eleve la Liceul Teoretic "Nicolae Iorga", respectiv Liceul de Artă "Hariclea Darclee".
- Ce v-a determinat să participaţi la casting ?
Gabriela: - Am mers la casting deoarece mi-am dorit şi încă îmi doresc să continui cu acest profil, am văzut castingul ca pe o provocare şi i-am dat curs.
Vanesa: - Principalul motiv pentru care am participat la casting este reprezentat de plăcerea de a juca pe scenă. Pe lângă acestea mai sunt şi altele, precum ambiţia şi încrederea în sine.
- Mai aveţi experienţă în ceea ce priveşte actoria ?
Gabriela: - Experienţe asemănătoare cu "Omul pernă" nu, dar având în vedere că sunt elevă la un liceu cu acest profil, pot spune că am tangenţe repetate cu teatrul.
Venesa: - Experienţă în sensul său propriu nu aş zice, dar am mai jucat într-o altă piesă, în 2004, piesă care a fost premiată la Bucureşti.
- Cum împăcaţi turneele şi repetiţiile cu şcoala ?
Gabriela: - Având în vedere că repetiţiile au avut loc în perioada vacanţei, nu mi-au afectat programul şcolar, iar în ceea ce priveşte turneele, nu au prezentat o problemă.
Vanesa: - În această privinţă pot spune că sunt norocoasă, deoarece până acum nu am lipsit de la şcoală pentru a acorda atenţie repetiţiilor. Din momentul în care am intrat î