UPDATE 1 Cei mai cunoscuţi grafferi vor da viaţă artei urbane, mâine, începând cu ora 17.00, în Piaţa Universităţii.
Anul acesta, evenimentul organizat de Mountain Dew stă sub semnul campaniei „Pentru Diversitate. Împotriva Discriminării”, desfăşurată de Comisia Europeană în toate cele 27 de state membre ale UE.
Grafferi şi tinerii pasionaţi de break-dance, MC-ing, rapping vor exprima, prin picturile lor, ideea de diversitate şi importanţa acceptării ei prin cultura urbană, indiferent de religie sau de convingeri, handicap, vârstă, orientare sexuală, rasă sau origine etnică. De luna viitoare, sesiunea de graffiti se va muta în Herăstrău.
Grafferi concurează la Bucureşti Mall
Tot mâine, graferii se vor întrece la Bucureşti Mall, de la ora 10.00. Atmosfera va fi întreţinută de trupa de break-dance One Beat care va susţine un spectacol inedit, începând cu ora 10.40. La finalul evenimentului, bucureştenii vor avea posibilitatea să înveţe de la desenatori profesionişti cum să realizeze desene tematice de graffiti.