Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Analiştii cred că economia va fi pe plus în T1. Oamenii de afaceri sunt mai pesimişti

Publicat in Ziarul Financiar, joi 4 aprilie 2013 ·

Creşterea economică a fost de 0,7% anul trecut, mult peste ritmul estimat anterior de Institutul de Sta­tistică, de 0,3%, amploarea revizuirii, determinată în principal de factori statistici, luându-i prin surprindere pe analişti.

Primul trimestru din 2013 a venit cu veşti amestecate de la principalii indicatori macro, în timp ce din mediul de business nu au apărut semnale încurajatoare, iar oamenii de afaceri sunt pesimişti şi vorbesc despre un „start slab“ şi scăderea consumului.

În timp ce vânzările cu amănuntul, producţia industrială şi exporturile au fost în teritoriul pozitiv în primele luni ale anului, construcţiile şi agricultura au continuat să se contracte, după cum remarcă şi analiştii.

Pentru 2013 entuziasmul privind creşterea economică s-a mai temperat, prognozele - revizuite deja din prima lună a anului în jos - indicând un plus de 0,5-1,6%.

Violeta Luca, CEO al retailerului de electroIT Flanco, spune că primul trimestru nu a adus creş­terile aşteptate pentru piaţa de profil, consumatorii fiind în continuare prudenţi în achiziţii. „Startul slab din acest an mă face să îmi revizuiesc estimările de piaţă pentru acest an. Astfel dacă la finalul lui 2012 sau chiar şi acum două luni aş fi vorbit de un avans de 7-10%, acum cred că nu vom avea o creştere mai mare de cinci procente“, spune Luca.

Anul trecut economia României a rămas în teritoriul pozitiv datorită influenţei favorabile a consumului intern, ajutată şi de majorarea salariilor din sectorul public, în timp ce exporturile nete au fost pe minus. Revizuirea PIB estimat pentru 2012 a avut la bază informaţiile suplimentare, referitoare la trimestrul al patrulea, legate de administraţia publică, dar şi schimbarea anului de bază folosit la calcularea indicilor de volum şi preţ, din 2005 în 2010.

Analiştii afirmă că noile cifre de PIB pentru 2012 au surprins deoarec

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia l-a pus pe Zelenski pe lista persoanelor căutate

HotNews acum o ora
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor date în urmărire, a relatat sâmbătă agenţia de stat rusă TASS, citând baza de date a Ministerul rus de Interne, transmite Reuter

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 4 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum 48 minute
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum 59 minute
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 47 minute
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Mesaje de Paște fericit 2024. Cele mai inspirate mesaje, urări, felicitări și sms-uri de Paște de trimis celor dragi

HotNews acum 6 ore
E vremea mesajelor de Paște către familie, prieteni, colegi apropiați. Iată o selecție de mesaje, urări, felicitări de Paște pe care le puteți trimite în aceste zile. Ouă roșii ciocnite de PașteFoto: Shutterstock O singură dată pe an e Paştele. O zi

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 3 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 8 ore
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Vremea

București
acum

21°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

13°/25°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°