Deputatul PSD Gabriel Tiţa îşi deschide, din această săptămână, patru birouri pentru audienţe. Acestea sunt în patru localităţi, pentru a acoperi cât mai mult din colegiul Zărneşti – Predeal, în care a fost ales. „Am spus din campania electorală că voi încerca să fiu cât mai aproape de oamenii din întreg colegiul pe care îl reprezint. De aceea, voi deschide birouri pentru audienţe în Zărneşti, Râşnov, Predeal şi la sediul organizaţiei judeţene a PSD Braşov. Sper că voi reuşi să ajut oamenii să îşi rezolve problemele cu care vor veni la mine, iar dacă nu voi avea pârghiile necesare, măcar îi voi îndrepta spre instituţiile abilitate”, ne-a declarat Gabriel Tiţa. Sediul din Zărneşti este pe str. Mitropolit Ion Merţianu, lângă Primăria oraşului, iar programul de audienţe este stabilit pentru ziua de joi, între orele 16.00 şi 17.00. Deputatul Tiţa se va întâlni cu cetăţenii din oraşul Râşnov la sediul situat în str. Izvor nr. 4, în sediul PC, vineri, între orele 17.00 – 18.00, iar în Predeal, biroul lui Gabriel Tiţa va funcţiona în sediul PD-L Predeal, pe B-dul M. Săulescu, lângă Complexul Cioplea, unde programul de audienţe este în ziua de miercuri, între orele 17.00 – 18.00. În ceea ce priveşte biroul din Braşov, acesta funcţionează în sediul PSD Braşov de pe str. G. Bariţiu nr. 1, unde deputatul Tiţa poate fi găsit sâmbăta, între orele 11.00 – 12.00. „Voi încerca să fiu prezent tot timpul. Atunci când nu voi putea, la birouri va fi un asistent de-al meu”, a mai spus Gabriel Tiţa. Deputatul PSD Gabriel Tiţa îşi deschide, din această săptămână, patru birouri pentru audienţe. Acestea sunt în patru localităţi, pentru a acoperi cât mai mult din colegiul Zărneşti – Predeal, în care a fost ales. „Am spus din campania electorală că voi încerca să fiu cât mai aproape de oamenii din întreg colegiul pe care îl reprezint. De aceea, voi deschide birouri pentru audienţe în Zărneşti,