Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pandurii lui Toacsen, neînvinşi acasă

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 25 august 2007 ·

Echipa de handbal masculin Energia Pandurii Târgu Jiu a obţinut două victorii în prima zi a turneului „Cupa Primăriei“, organizat la Târgu Jiu. Oltenii au învins pe Universitatea Piteşti, scor 30-24, şi pe CSM Medgidia, scor 28-25. În cel de-al treilea joc al competiţiei, echipa pregătită de Sorin Toacsen a remizat, scor 25-25, cu Romvag Caracal, dar adevăratele teste sunt meciurile cu Dinamo Bucureşti (programat aseară după închiderea ediţiei) şi cu Steaua Bucureşti, astăzi de la ora 12.30. Dacă în primul meci antrenorul-jucător Sorin Toacsen a preferat să-şi dirijeze elevii de pe banca de rezerve, poarta fiind apărată de Rădulescu, în jocul cu Medgidia Toacsen a făcut diferenţa pe final, când a apărat extraordinar. Tehnicianul oltean susţine că echipa se află în căutări, fiind nemulţumit în special de faza de apărare. „Suntem pe drumul cel bun, mai este mult de muncă, dar tocmai de aceea facem meciuri de pregătire, să fim apţi fizic, psihic şi tactic la începerea campionatului. În apărare sunt tot timpul probleme, dar vom reuşi să reglăm ceea ce e de reglat. Să nu uităm că sunt jucători accidentaţi, dar sperăm să-şi revină cât mai repede“, este concluzia lui Toacsen.

Pe lângă Energia Pandurii Târgu Jiu şi Universitatea Piteşti, la turneul de la Târgu Jiu mai participă Steaua Bucureşti, Dinamo Bucureşti, CSM Medgidia şi Romvag Caracal, fiecare echipă disputând câte cinci meciuri pe parcursul a trei zile. Astăzi sunt programate ultimele trei jocuri ale competiţiei, Romvag Caracal – CSM Medgidia (ora 9.00), Dinamo Bucureşti – Universitatea Piteşti (ora 10.45) şi Energia Pandurii – Steaua Bucureşti (ora 12.30).

Sală cochetă la Târgu Jiu

Sala Sporturilor, renovată şi modernizată, a fost inaugurată ieri, investiţia depăşind 20 de miliarde de lei vechi. S-a schimbat suprafaţa de joc, au fost montate scaune în tribune, termopane, grupurile sanit

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Taiwanul a detectat 26 de avioane ale aviației chineze în jurul insulei

Adevarul acum o ora
Ministerul Apărării din Taiwan a transmis vineri că a detectat 26 de avioane şi cinci nave chineze în jurul insulei în ultimele 24 de ore, notează AFP, scrie AGERPRES.

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 7 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Vinerea Mare. Ziua în care a fost răstignit Iisus Hristos. Obiceiuri şi tradiţii

Mediafax acum o ora
Vinerea Mare este sărbătorită de creştinii ortodocşi, anul acesta, pe 3 mai. Cunoscută şi ca Vinerea Paştilor, Vinerea Seacă sau Vinerea Patimilor, aceasta este o zi de doliu a întregii creştinătăţi pentru că în această zi a fost răstignit şi a muri

Salvamontiştii din Braşov oferă turiştilor zece sfaturi pentru situaţiile în care se întâlnesc cu un animal sălbatic

News.ro acum 8 ore
Salvamontiştii din Braşov le oferă turiştilor zece sfaturi pentru situaţiile în care aceştia s-ar întâlni cu un animal sălbatic, între care acelea de a nu pleca singuri în drumeţie pe munte, a face zgomot pentru a-şi anunţa prezenţa, a nu se apropia

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 8 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 10 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Profesor de religie din Bihor, SANCȚIONAT după o postare pe grupul de WhatsApp al clasei. Tatăl uneia dintre eleve l-a reclamat la conducerea școlii

Gandul acum 10 ore
Un profesor de religie din județul Bihor a fost sancționat, după ce a postat pe grupul de WhatsApp al clasei o manea cântată de Tzancă Uraganu. Mai mult, se făceau glume nepotrivite despre o profesoară de biologie din școală, care era mai severă. Ma

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 12 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 10 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 11 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

10°
vin.

10°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°