Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Studenţii timişoreni uită de examene pentru o săptămână: a început StudentFest

Publicat in Adevarul, vineri 12 aprilie 2013 ·

Unul dintre cele mai vechi festivaluri studenţeşti din ţară, StudentFest-ul timişorean, a ajuns în acest an la ediţia cu numărul 22.

Anul acesta, festivalul se desfăşoară, între 11 şi 20 aprilie, sub motto-ul „Paradox”, prin care organizatorii încearcă să tragă atenţia asupra contradicţiilor existente în societate. În toate evenimentele sunt angrenaţi 260 de artişti din Timişoara, România şi din străinătate, iar organizatorii aşteaptă aproximativ 10.000 de participanţi.

„Am ales tema paradoxului pentru că trăim într-o lume a paradoxului. Oamenii aleargă tot mai mult după lucruri materiale şi tot mai puţine persoane sunt interesate de cultură. Ne folosim de artă ca un mijloc de evadare din cotidian, să ne stabilim priorităţile într-o societate în care timpul este şi va rămâne mereu o problemă, dar în care încă mai comunicăm prin artă. Din fericire mai sunt şi oameni interesaţi de cultură”, a spus Patricia Dragu, coordonator general al StudentFest 2013.

Festivalul a început „uşor” joi după-amiaza, cu o expoziţie de sculptură în holul Universităţii de Vest. Aseară, în deschiderea secţiunii de teatru a festivalului, teatrul studenţesc Thespis a jucat premiera piesei „Eppur si muove”, scrisă de tânăra autoare Alexa Băcanu.

StudentFest îşi ia avânt vineri, cu un nou concept prin care studenţii vor încerca să arate că şi ştiinţele exacte au o latură artistică. Experimentele vor avea loc la clădirea Experimentarium, peste drum şi peste râul Bega faţă de Universitatea de Vest, în spatele terenurilor de tenis din Parcul Rozelor, începând cu ora 10.00. Mai târziu, curioşii sunt invitaţi la un spectacol de iluzionism la Bastion, de la ora 18.00, iar participanţii pot încheia seara cu un concert rock în Daos, de la ora 20.00, la care vor participa formaţii ca Rubik's Cube, Ad Hoc sau Era Ticăoşilor.

Ziua de sâmbătă este şi mai pl

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Război în Ucraina - Statele Unite acuză Rusia că a folosit de un agent chimic împotriva soldaţilor de la Kiev

News.ro acum o ora
Statele Unite au acuzat Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând Convenţia privind armele chimice (CWC), potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat publicat miercuri. Rusia foloseşte, de aseme

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 10 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 9 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 8 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 13 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 8 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 8 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 11 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Dennis Man şi Valentin Mihăilă au promovat în Serie A

News.ro acum 9 ore
Formaţia Parma, la care joacă Dennis Man şi Valentin Mihăilă, a obţiinut, miercuri, promovarea în primul eşalon din Italia. În etapa a 36-a din Serie B, antepenultima a sezonului, Parma a remizat în deplasare cu Bari, scor 1-1. Mihăilă a jucat pe to

Vremea

București
acum

14°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

joi

8°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

11°
joi

11°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°