Pentru că Fântână Tinereţii nu este decât un mit, oamenii de ştiinţă şi-au extins cercetările şi în acest sector, căutând constant metode prin care oamenii să îşi prelungească viaţa. Business Insider a inventariat zece sfaturi menite să îmbunătăţească sănătatea şi bunăstarea oricărei persoane şi, astfel, să-şi prelungească viaţa.
1. Fii bogat, însă nu pentru motivele evidente. O avere frumuşică poate însemna o stare de sănătate bună, mâncare şi îngrijire personală de calitate, poate chiar un antrenor care să vegheze asupra dietei şi a stilului de viaţă. Cercetătorii au demonstrat că oamenii bogaţi secretă şi un hormon-cheie care prelungeşte longevitatea.
2. Înconjoară-te de multe femei. Cercetătorii de la Universitatea Harvard au ajuns la concluzia că bărbaţii crescuţi într-un mediu cu puţine femei mor mai tineri decât cei crescuţi în preajma mai multor femei. Un anturaj feminin mare reprezintă mai multe şanse de a găsi o parteneră, de a lega o căsătorie - lucru clar legat de o sănătate mai bună potrivit mai multor cercetări.
3. Mută-te pe o insulă grecească. Insula grecească Icaria este locul unde trăiesc cei mai mulţi nonagenari din lume, unde aproape o treime din populaţie ajunge să împlinească impresionanta vârstă de 90 de ani. În plus, potrivit unui studiu, traiul pe o insulă cu forme de relief muntoase determină persoanele să aibă activitate fizică zilnică. Mai mult, insulele greceşti abundă în uleiuri de măsline şi ceaiuri naturale, ideale pentru un stil de viaţă sănătos.
4. Nu uita să faci mult sex. Activitatea sexuală adaugă ani întregi unei vieţi, potrivit cercetătorilor de la Universitatea Queens din Belfast, care au studiat 1.000 de persoane de vârstă mijlocie pentru mai bine de 10 ani. Rezultatul? Bărbaţii care au parte de o frecvenţă mai mare a orgasmelor ajung să trăiască mai mult decât cei care au parte de mai puţină plăcere s