Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Să minţiţi bine...

Publicat in Jurnalul, joi 28 aprilie 2011 ·

Foto: Cristian Marcu Instititutul european de statistică – Eurostat – are suspiciuni în privinţa României. Mai precis, a datelor oficiale furnizate de ţara noastră. În mod normal, dacă suntem o ţară serioasă, n-ar trebui să ne străbată nici o emoţie. Cum să fii membru al Uniunii Europene şi să-ţi minţi partenerii? Dacă falsifici tu ceva aici, la Bucureşti, mai devreme sau mai târziu lucrurile sunt descoperite la Bruxelles. Cifrele nu mint. Statistica e rece, fără sentimente. Nu roşeşte, nu-i crapă obrazul, nu se fâstâceşte. N-are nimic de ascuns. Îţi trânteşte verde-n faţă realitatea dură a cifrelor care spun: eşti sau nu performant, ai calculat sau nu corect.

Având în vedere perioada la care se referea Eurostat, 2007-2010, responsabilitatea cade pe umerii a două persoane ce au condus guvernele româneşti: Călin Popescu Tăriceanu şi Emil Boc. Numitorul comun pentru cei doi se numeşte Traian Băsescu, preşedinte în funcţie, persoana care controlează absolut tot ce mişcă în cercurile de putere. Dacă România a falsificat vreo cifră sau a mutat vreo virgulă în mod oneros, domnia sa nu poate fi exonerat de răspundere. Dar să nu mă grăbesc să acuz până când nu voi avea date suplimentare în urma descinderii pe malul Dâmboviţei a specialiştilor europeni. Asta se va întâmpla destul de curând.

Vor veni câţiva domni stilaţi, bine îmbrăcaţi şi cu siguranţă pricepuţi în meseria lor. Sunt vizate verificări la Ministerul de Finanţe, la Institutul Naţional de Statistică şi la Banca Naţională a României. Personal sper să nu se adeverească suspiciunile, potrivit cărora am ascuns datorii importante ale unor companii de stat. CFR şi Termoelectrica au fost în toţi aceşti ani nişte vaci grase de muls fonduri babane pentru clientela puterii. Dacă europenii vor cere transparenţă totală, e posibil să aflăm şi ceva bun de tot şi pentru scena internă. Adică să vedem ce partid a pă

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfinţii Constantin şi Elena, prăznuiţi de ortodocşi pe 21 mai. Tradiţii şi obiceiuri: În această zi munca e interzisă

Mediafax acum 24 minute
Credincioşii ortodocşi îi serbează marţi, 21 mai, pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena. Datorită Sfinţilor Constantin şi Elena creştinismul a devenit religie permisă, jertfele sângeroase au fost interzise şi duminica a fost stabilită zi de odihnă

Biden consideră "scandalos" mandatul de arestare a lui Netanyahu cerut de procurorul CPI. "Nu are jurisdicţie" în Israel

Ziare.com acum 7 ore
Mandatul de arestare cerut pe numele lui Benjamin Netanyahu de către procurorul general al Curţii Penale Internaţionale (CPI) Karim Khan este "scandalos", consideră preşedintele american Joe Biden. Karim Khan, a anunţat luni, 20 mai, că a depus o ce

UPDATE - Incendiu, cu degajări mari de fum, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei/ Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale/ Incendiul a fost stins - FOTO

News.ro acum 10 ore
Un incendiu a izbucnit, luni seară, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei, manifestându-se cu degajări mari de fum. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale, incendiul fiind localizat şi ulterior stins.

Dinamo câştigă cu 2-0 prima manşă a barajului pentru menţinerea/promovarea în Superliga

Mediafax acum 8 ore
Ambele goluri au fost marcate în repriza secundă a meciului de pe Arena Naţională de Dennis Politic, în minutele 46 şi 73. Partida s-a terminat 2-0, iar meciul retur este programat peste o săptămână la Miercurea Ciuc. Învingătoarea dublei manşe va e

Franţa afirmă că „sprijină CPI” în decizia sa de a cere mandate de arestare pentru Israel şi liderii Hamas

News.ro acum 51 minute
Franţa a declarat luni târziu că susţine independenţa Curţii Penale Internaţionale, al cărei procuror a cerut mandate de arestare pentru lideri din Israel, inclusiv pentru premierul Benjamin Netanyahu, şi pentru mişcarea islamistă Hamas, potrivit Fr

VIDEO Șarpe foarte agresiv în scara unui bloc din centrul orașului Târgu Jiu. O persoană a sunat la 112

HotNews acum 6 ore
Jandarmii au anunțat că au îndepărtat luni seară, din scara unui bloc din centrul municipiului Târgu Jiu, un şarpe de aproximativ 80 de centimetri, foarte agresiv, informează Agerpres. Șarpe capturat într-o scară de blocFoto: Captura video Inspector

SUA transmit ”condoleanţe” după moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi. Lloyd Austin estimează că decesul nu are un impact asupra securităţii în O.Mijlociu. Armata americană nu este implicată şi nu şi-a modificat poziţia

News.ro acum 9 ore
Statele Unite prezintă luni ”condoleanţe” în urma morţii preşedintelui iranian Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, după o multiplicare a unor reacţii internaţionale, relatează AFP. ”Statele Unite îşi exprimă în mod oficial consoleanţele faţ

Ajutorul occidental pentru Ucraina vine prea lent, susține Zelenski

Adevarul acum 9 ore
Aliaţilor occidentali le ia prea mult timp pentru a lua decizii privind sprijinul militar pentru Ucraina, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski, într-un interviu acordat în exclusivitate luni pentru Reuters la Kiev.

O judecătoare din România este șefa completului care decide mandatele de arestare pentru Benjamin Netanyahu și liderii Hamas

Ziare.com acum 9 ore
Pentru presupuse crime de război și crime împotriva umanității, procuratura Curții Penale Internaționale de la Haga a cerut mandate de arestare pentru premierul israelian Benjamin Netanyahu și pentru trei lideri Hamas. Camera care va decide totul va

Accident cu șapte autovehicule pe DN1, în apropiere de Ploiești FOTO

Ziare.com acum 12 ore
Un accident în care au fost implicate mai multe autovehicule a avut loc luni după-amiază, 20 mai, pe drumul naţional DN 1, la Bărcăneşti, traficul fiind blocat şi deviat pe sensul către Bucureşti. Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) P

Vremea

București
acum

12°
mar.

12°/25°
mie.

12°/24°
joi

14°/24°
vin.

13°/27°
Iasi
acum

12°
mar.

12°/25°
mie.

11°/26°
joi

15°/26°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

11°
mar.

11°/18°
mie.

15°/18°
joi

15°/18°
vin.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

12°
mar.

12°/23°
mie.

11°/19°
joi

14°/22°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

12°
mar.

12°/25°
mie.

15°/23°
joi

14°/23°
vin.

13°/24°