Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guvernul îşi ANGAJEAZĂ răspunderea în Parlament pe Legea restituirii proprietăţilor

Publicat in Romania TV, luni 4 martie 2013 ·

Premierul Victor Ponta, copreşedinte al USL, a anunţat luni că Executivul îşi va asuma răspunderea în Parlament pe legea proprietăţii.

''Miercuri îl discutăm (n.r. proiectul) în primă lectură în şedinţa de Guvern, luni (n.r. lunea viitoare) îl voi prezenta conducerii USL deoarece modalitatea de prezentare pe care o doresc ca prim-ministru este aceea a angajării răspunderii Guvernului. Voi merge în faţa Parlamentului, voi angaja răspunderea Guvernului pentru soluţionarea acestei probleme care există sigur de 20 de ani, dar care în special după anul 2005 a necesitat o soluţionare în condiţiile în care avem mii de cauze pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului şi în condiţiile în care trebuie, odată pentru totdeauna, reglementat modul de acordare şi perioada de acordare a despăgubirilor'', a spus Victor Ponta, la finalul şedinţei USL, citat de Agerpres.

Ministrul Liviu Voinea a anunţat încă din ianuarie că Guvernul va recurge la această procedură pentru a trece legea prin Parlament.

"Până în luna aprilie, Guvernul îşi va asuma răspunderea pe o lege privind regimul juridic al restituirii proprietăţilor", a anunţat, la Palatul Victoria, ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea.

El a precizat că, pentru despăgubirea foştilor proprietari, în proiectul de buget pe acest an sunt prevăzute doar sumele aferente unor hotărâri judecătoreşti definitive şi executorii, de aproximativ 500 milioane lei.

Conform datelor prezentate recent de Guvern, România a achitat deja despăgubiri pentru terenuri și construcții naționalizate în cuantum total de 5 miliarde euro şi mai există solicitări de plată pentru încă 8 miliarde euro.

Persoanele care au cumpărat drepturi litigioase pentru imobilele naţionalizate, în cadrul proceselor de restituire a bunurilor, vor fi obligate să achite un impozit pe diferenţa dintre suma plătită pentru acele drepturi şi

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO Gestul lui Gigi Becali, imediat după FCSB - CFR Cluj » Ce a făcut la tribuna oficială

Gazeta Sporturilor acum 30 minute
Gigi Becali a fost pe Arena Națională pentru FCSB – CFR Cluj și nu a fost prea afectat de înfrângerea elevilor săi, 0-1. Imediat după fluierul de final, Gigi Becali a făcut un gest caritabil. Prezent în tribuna oficială, patronul FCSB a remarcat o p

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum o ora
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 2 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

„Îi doresc tot binele din lume!”. Donald Trump spulberă speculațiile în ceea ce privește desemnarea lui Nikki Haley pentru funcţia de vicepreşedinte

HotNews acum o ora
Fostul preşedinte american Donald Trump, care candidează în alegerile din noiembrie pentru un nou mandat la Casa Albă, a dat sâmbătă asigurări că fosta sa rivală republicană Nikki Haley nu se numără printre persoanele pe care el le ia în considerare

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 8 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 11 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 6 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 2 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

Rusia anunţă că a cucerit cinci sate în regiunea ucraineană Harkov şi unul în Doneţk

News.ro acum 4 ore
Ministerul rus al Apărării a anunţat sâmbătă că forţele sale au cucerit cinci sate de frontieră în regiunea ucraineană Harkov, unde Moscova a lansat vineri o ofensivă, exploatând avantajul său tot mai mare pe câmpul de luptă din estul Ucrainei, rela

Vremea

București
acum

16°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
Iasi
acum

15°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/15°
mar.

8°/16°
Constanta
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/16°
lun.

9°/15°
mar.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

9°/19°
dum.

7°/14°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
Timisoara
acum

13°
sâm.

11°/22°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°