Încă de la prima oră a dimineţii, ieri, Colina Universităţii practic „mustea” de atâţia oameni şi maşini. Cu câte două-trei bagaje pe lângă ei, studenţii aşteptau la rând încă de la 8 dimineaţa să ajungă în faţa administratorilor pentru a-şi primi locul în cămin, în prima zi de cazare. Listele cu repartizarea locurilor în cămine pentru anul universitar 2008-2009 fuseseră publicate pe site-ul univer-sităţii încă de sâmbătă şi fiecare ştia deja dacă are loc în cămin sau nu. Pe la amiază, însă, lucrurile se aşezaseră, cei mai mulţi dintre studenţi se cazaseră, iar alţii plecaseră prin oraş, la o plimbare. Alţii îşi fumau liniştiţi ţigara şi mai stăteau de bârfă la o cafea. „De dimineaţă a fost multă nebunie aici. Nu aveai pe unde să arunci un ac, cum s-ar zice. Acum însă totul este mult mai bine, însă noi, eu şi sora mea, am vrut să ne cazăm de dimineaţă, pentru că mai aveam ceva cumpărături de făcut. Nu am reuşit să o cazez decât pe sora mea, pentru că eu am crezut că nu voi mai avea loc şi nu mi-am luat toate actele. Mă voi caza însă mâine (azi – n.r.). Oricum, anul acesta sunt locuri în cămine pentru toată lumea. Ştiu că în alţi ani era jale. Acesta este al şaselea an în care stau în cămin şi acum regula celor trei restanţe chiar dă rezultate. Adică, ai mai mult de trei restanţe, nu ai loc în cămin. Aşa s-a mai aerisit un pic pe aici şi chiar am văzut că sunt camere unde sunt doi-trei studenţi, în loc de patru”, ne-a spus Andreea, masterandă în anul doi. Studenţii se pot caza în cămine până miercuri, la orele 20.00.
„La Braşov nu
sunt probleme”
În acest an universitar, pentru cele peste 4.200 de locuri în căminele de pe Colina Universităţii şi din Memorandului au fost peste 4.500 de cereri de cazare. Totuşi, deşi oferta este mai mică decât cererea, prorectorul Universităţii, Constantin Duguleană, apreciază că Braşovul stă bine la acest capi